14 Februarie 2008

Nissan a vandut in ianuarie peste 50.000 de masini in Europa

Nissan a inregistrat in luna ianuarie vanzari record in Europa unde a comercializat 50.542 unitati, in crestere cu 71,9% fata de aceeasi perioada a anului trecut, vanzarile fiind in urcare pentru a zecea luna consecutiv.

O mare parte din aceasta crestere a vanzarilor din Europa s-a datorat si recentelor modele lansate din gama Nissan, se mai arata in comunicatul companiei. Cross-over –ul compact Qashqai, disponibil din martie 2007, a fost vandut in luna ianuarie in 14,556 unitati. Nissan Note a inregistrat o crestere de 32% comparativ cu ianuarie 2007, respectiv de 7.334 unitati vandute, iar noul X-Trail a fost vandut in 4.395 unitati de la lansarea sa in vara anului trecut.

De asemenea, noul model Nissan Tiida a inregistrat vanzari bune in Europa de Est si Irlanda de 4.317 unitati in prima luna a anului. Modelul a fost recent lansat in Germania, Austria si Elvetia si urmeaza sa fie anuntat oficial si in Spania si Portugalia.

Datele statistice arata ca Rusia continua sa obtina vanzari record si sa-si dubleze anual vanzarile, ajungand in ianuarie 2008 la 8.903 unitati comercializate, ceea ce reprezinta o crestere de 95% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Pe locul doi in topul vanzarilor din ianuarie se afla Marea Britanie cu 6.166 masini vandute, in crestere cu 45%, iar pe trei, Italia cu 5.837 unitati vandute in prima luna a anului, in crestere cu 86,9% fata de ianuarie 2007.

Cresteri importante au fost inregistrate si in Germania unde in ianuarie s-au vandut 4.243 de masini, cu 251,5% mai mult decat in perioada similara a anului trecut, dar si in Ucraina unde s-au comercializat in ianuarie 2008, 1.026 de vehicule, cu 151,5% mai mult decat in aceeasi luna a anului trecut.



Citeste si