25 Aprilie 2008

Hyundai: Plus 28% profit net in primul trimestru din 2008

Hyundai a anuntat o crestere de 28% a profitului net in primul trimestru din 2008, insa rezultatele nu au fost in ton cu estimarile analistilor, iar vanzarile au fost alimentate de deprecierea wonului, informeaza Reuters, citat de NewsIn.

Deprecierea continua a wonului si productia crescuta inregistrata la fabricile din China si India sunt asteptate sa sporeasca castigurile Hyundai in 2008, insa preturile mari la petrol si materia prima costisitoare vor afecta marjele profituale, potrivit analistilor.

Hyundai, care impreuna cu Kia Motors reprezinta numarul sase mondial in industria auto din punct de vedere al vanzarilor, a raportat un profit net de 392,7 miliarde woni (395,8 milioane dolari) in primul trimestru din 2008, fata de estimarile analistilor de 559,2 miliarde woni.

Aceste rezultate au fost comparate cu 307,4 miliarde woni inregistrati acum un an si 338 miliarde woni inregistrati in trimestrul al patrulea din 2007.

Producatorul sedanului Sonata si a SUV-ului Santa Fe a anuntat un profit operational de 529,1 miliarde woni in primul trimestru din 2008, cu 61% mai mult fata de acum un an, insa sub estimarile analistilor de 574,8 miliarde woni.

Vanzarile au crescut cu 22% la 8,2 mii de miliarde woni, peste estimarile analistilor de 8,11 mii de miliarde woni. Hyundai a vandut 442.971 vehicule in primul trimestru din 2008, fata de 387.463 acum un an.

Wonul s-a depreciat cu 5% fata de dolarul american la sfarsitul primului trimestru fata de anul trecut. Se asteapta ca deprecierea monedei nationale sa sporeasca castigurile Hyundai in 2008 si sa sporeasca competitivitatea companiei in fata rivalilor japonezi de la Toyota.

In 2008 se asteapta ca Toyota sa raporteze o crestere de 31,6% a profitului net, la 2,21 mii de miliarde woni, potrivit analistilor chestionati de Reuters.



Citeste si