18 Iunie 2008

Daimler AG investeste 177 mil. de euro in extinderea capacitatii de productie

Daimler AG va investi 177 de milioane de euro in cresterea cu 25% a capacitatii totale de productie, la fabricile din Düsseldorf si Ludwigsfelde, unde sunt produse vehiculele comerciale usoare (LCV) Mercedes-Benz Sprinter.

Potrivit Daimler AG, pe langa sporirea capacitatilor de productie se urmareste si asigurarea locurilor de munca actuale, plus un potential de extindere pentu inca 500 de locuri in urmatorii ani.

"Am decis sa completam cu facilitati noi fabricile din Düsseldorf si Ludwigsfelde. Infrastructura, la fel ca si calificarea, flexibilitatea si dedicarea intregului personal, garanteaza un nivel ridicat al produselor", a declarat Dieter Zetsche, presedintele board-ului de manageri al Daimler AG.

La fabrica din Ludwigsfelde va fi amenajata o noua linie de asamblare si o vopsitorie. Astfel, in viitor, asa numitele aplicatii pentru autovehiculele comerciale usoare pot fi produse in Ludwigsfelde, cu punctele de asamblare a caroseriilor si vopsitoria care vor fi instalate. Linia de asamblare va fi extinsa la 9500 mp, iar procesul de transformare se va finaliza la jumatatea anului 2011, ducand la sporirea capacitatii de productie a fabricii cu aproximativ 50%.

De asemenea, la fabrica din Düsseldorf vor fi facute investitii pentru noi echipamente de productie. Atat fabrica cat si numarul de echipamente se vor mari, astfel incat capacitatea de productie va creste cu aproximativ 12% pana la finalul anului 2009.

LCV-ul Mercedes-Benz Sprinter este prezent in mai mult de 1.000 de variante clasice, cu o capacitate de la trei la cinci tone. Sasiul este disponibil in trei variante de lungime a ampatamentului. Pentru cele compacte exista chiar si a patra varianta. Autovehiculele au volume cuprinse intre 7,5 si 17 m³ si dispune de un spatiu de 1,35 metri intre pasajele rotilor si circa 2,14 metri de la podea pana la plafon. Sprinter-ul de la Mercedes-Benz a fost introdus pe piata in primavara anului 2006.



Citeste si