18 Iunie 2008

Volkswagen decide in toamna daca va lansa in SUA a sasea generatie a modelului Golf

Producatorul de automobile Volkswagen va decide la inceputul toamnei daca va vinde noul sau model Golf in Statele Unite, piata amenintata de deprecierea dolarului.

"Ar trebui luata o hotarare la inceputul toamnei, dupa pauza estivala", a spus un purtator de cuvant al Volkswagen. "Trebuie sa mai discutam inca, iar pana acum nu a fost luata nicio decizie", a adaugat reprezentantul companiei producatoare de automobile.

Volkswagen va lansa o alta generatie a modelului Golf, a sasea de la constructia modelului celui mai reprezentativ al firmei germane. Modelul va fi lansat la sfarsitul toamnei in Germania, inaintea unei lansari treptate pe alte piete din lume.

"Pentru Statele Unite nu a fost fixata nicio data", a spus purtatorul de cuvant al companiei si a amintit ca modelul Tiguan, de exemplu, va fi lansat in vara pe piata americana, dupa ce toamna trecuta fusese lansat in Germania.

Potrivit presei, compania germana ar putea amana comercializarea noului Golf in SUA, Brazilia si Australia, din cauza deprecierii dolarului, care diminueaza marjele de castig ale companiei producatoare de automobile, ale carei modele sunt fabricate in zona euro.

Volkswagen ar putea astepta pornirea prevazuta pentru 2010-2011 a unei uzine in SUA, conceputa tocmai pentru a micsora expunerea firmei la fluctuatiile cursului valutar, care ii pot fi nefavorabile, potrivit publicatiei britanice Financial Times.

De altfel, reprezentantii Volkswagen au dezmintit ca noul golf nu atinge obiectivul marjelor de castig, fixate la 8%. "Marjele prevazute vor fi atinse treptat", a spus purtatorul de cuvant al companiei.

Potrivit editiei de luni a publicatiei germane Der Spiegel, marjele de castig ale Volkswagen ar fi limitate la 3,4%, mai ales din cauza unor costuri de productie mai mari decat fusese prevazut.



Citeste si