23 Iulie 2008

Romanii au cumparat mai multe masini exclusiviste in primul semestru



Vanzarile de masini de lux si premium au crescut semnificativ in primul semestru al anului, marcile Maserati, Lexus, Cadillac, Jaguar, BMW si Mercedes, au inregistrat un avans puternic fata de anul trecut, potrivit datelor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).

Marca exclusivista cu cea mai mare crestere a fost in primele sase luni Maserati cu 21 de unitati livrate, reprezentand o crestere de 250% fata de perioada similara din 2007 cand au fost vandute 6 masini. Maserati a depasit anul acesta in luna mai pragul de 100 de automobile livrate in Romania de la intrarea pe piata in 2003, tinta pentru 2008 fiind de circa 40 de unitati, potrivit lui Mike Costache brand manager pentru Maserati in Romania.

AutoItalia Group, importatorul Maserati pe piata locala, a comercializat anul trecut 22 de modele Maserati, in timp ce numarul contractelor incheiate a fost de 43 de unitati, in 2006 a vandut 16 unitati, iar in 2005 a livrat 11 masini.

Porsche a vandut in primul semestru din 2008, 66 de masini cu 3% mai putin decat in primele sase luni din 2007, cand a vandut 68 de unitati.

Gama de masini de lux care pot fi achizitionate de pe piata romaneasca este extinsa anul acesta cu marcile Bentley, Lamborghini, Ferrari si Aston Martin.

Marcile Maybach, Rolls-Royce si Lincoln nu au inregistrat vanzari in primul semestru din 2008, potrivit APIA.

In ceea ce priveste vanzarile pe segmentul premium in primul semestru al anului pe primul loc se afla Jaguar cu o crestere de 138% (112 unitati), urmat de Lexus cu un avans de 72% (86 masini) si Cadillac in urcare cu 67% (10 unitati).

Marcile BMW si Mercedes au inregistrat in prima jumatate a anului vanzari in crestere cu 36% fiecare, la 1.252 de unitati BMW livrate si respectiv 1.558 de masini Mercedes vandute.

Mercedes-Benz Romania a comercializat in intervalul ianuarie-iunie 2008 masini sport in valoare de aproximativ 7,6 milioane euro, cele mai multe comenzi le-a inregistrat modelul Mercedes CLS cu 53 de unitati vandute, urmat de SLK si CL.

Romanii au preferat in primele sase luni din 2008 autoturismele de import cu motoare pe benzina (55,7%).

Primele cinci cele mai vandute marci de autoturisme noi de import in primul semestru din 2008 au fost Skoda, Renault, Volkswagen, Ford si Opel, care detin impreuna aproximativ 36% din piata auto (52.097 unitati), cu un avans cumulat de 5% in primele sase luni din 2008.

Vanzarile de autoturisme au inregistrat in primele sase luni o usoara scadere de 0,9%, la 144.988 unitati fata de 146.292, cat se inregistrau in prima parte a lui 2007.



Citeste si