1 August 2008

Continental a raportat o scadere de 36% a profitului net din al doilea trimestru.

Grupul de echipamente auto Continental a inregistrat o scadere de 36% a profitului net din al doilea trimestru, la 194,3 milioane euro, arata un articol publicat de Les Echos, citat de NewsIn.

Continental AG a afisat in primul semestru castiguri inainte de taxe, impozite, depreciere si amortizari (EBITDA) de 1,774 miliarde euro, in urcare fata de 1,263 miliarde euro in 2007, si a confirmat perspectivele de crestere, in ciuda conditiilor dificile din piata, conform unui comunicat al companiei.

Vanzarile consolidate pentru primele sase luni din 2008 au crescut cu 65,4%, la 13,254 miliarde euro, fata de 8,014 miliarde euro in aceeasi perioada a anului trecut. Vanzarile au fost sustinute atat de cresterea organica, cat si de masurile de consolidare, in special preluarea Siemens VDO.

In urma rezultatelor favorabile inregistrate in prima parte a anului, grupul a confirmat perspectivele de crestere a vanzarilor, la peste 26,4 miliarde euro in 2008, desi a recunoscut ca tinta va fi mai greu de atins, mai ales din cauza scaderii productiei in Statele Unite.

Furnizorul de componente pentru industria automobilelor a mai anuntat ca, in prezent, are ca principala prioritate reducerea datoriilor. Indatorarea neta a concernului era, la 30 iunie, de 10,978 miliarde euro, cu 122,0 milioane euro mai mare decat la 31 decembrie 2007.

Grupul Continental AG este prezent in Romania din anul 1998, cu investitii ce se ridica in prezent la peste 350 de milioane de euro. Grupul are reprezentante in cinci orase din Romania: Timisoara, Sibiu, Carei, Arad si Iasi.



Citeste si