10 Septembrie 2008

Renault publica un plan de concedieri din cauza problemelor de pe piata auto

Renault a publicat un plan detaliat de concedieri, care va ajuta compania sa isi atinga tintele de profit, chiar daca a abandonat recent un plan ambitios de crestere a vanzarilor, in contextul scaderii vanzarilor de pe piata auto.

Sindicatul CGT, unul dintre cele mai mari din Franta a cerut organizarea unei greve de o zi, joi, in semn de protest din cauza concedierilor, la care se estimeaza ca vor fi 4.800 de participanti.

Oficialii celui de al noualea grup auto din lume dupa vanzari se intrunesc la sediul companiei de la Boulogne Billancourt, ca sa discute detaliile planului. Renault are aproape 134.000 de angajati. Un comunicat oficial va fi publicat mai tarziu.

La cateva strazi de locul unde au loc discutiile acestora, Renault a aratat ca personalul sau comercial face prezentari interne ale noului model Megane, care va fi prezentat in octombrie la Salonul Auto de la Paris.

Modelul va concura cu noul Golf al Volkswagen, prezentat luni in Islanda, ocazie cu care directorul executiv al Volkswagen, Martin Winterkorn, a spus ca in 2009 conditiile de pe piata auto s-ar putea deteriora.

Renault nu este singurul producator auto care face concedieri si care isi revizuieste in jos planurile de productie, in contextul incetinirii cresterii economice de pe pietele inetrnationale si al scumpirii otelului si petrolului, ce scad increderea consumatorilor.

General Motors si Ford si-au revizuit in jos, saptamana trecuta, tintele de productie pentru a doua jumatate a anului, dar reprezentantii companiilor au declarat ca sunt optimisti ca scaderea vanzarilor din vara va incetini oarecum in august, pe masura ce stagneaza increderea consumatorilor.

Cel mai mare producator auto din lume, Toyota, si-a revizuit luna trecuta in scadere cu 7% estimarile pentru vanzari, anunta NewsIn.



Citeste si