29 Septembrie 2008

Kia aduce la Paris patru noi modele



Producatorul coreean Kia va prezenta la Salonul Auto de la Paris noul crossover urban Kia Soul, Kia cee’d ISG (Idle Stop&Go), conceptele Kia cee’d Hybrid si Kia Soul Hybrid, Kia Sportage FCEV, potrivit Kia Rom Auto.

Kia Motors Corporation va expune la salon 7 exemplare ale Kia Soul.

In Europa, Soul va avea motorizari diesel de 126 CP cu DPF (dar si o versiune low-power de 115 CP in unele tari) si motoare pe benzina, tot de 126 CP, care se bazeaza pe primele motoare de 1.6 concepute si produse de Kia pentru modelul cee’d. Toate cele 3 versiuni respecta normele de poluare Euro 4.

Acceleratia de la 0-100 km/h se face in 10.4 – 11.3 secunde, iar consumul mediu de carburant este 5.1-6.6 litri/100 km. Emisiile de CO2 variaza intre 137-159 g/km pentru modelele europene.

Pentru piata americana si pentru alte piete unde se va comercializa, Kia Soul va fi propulsat, de asemenea, si de un motor pe benzina de 142 CP.

“Noul Kia Soul va fi o rampa de lansare pentru Kia”, a declarat Peter Schreyer, designer-sef al Kia Motors Corporation.

Kia Soul este conceput in SUA, dezvoltat in Coreea si finisat in Europa.

Fiecare Kia Soul din Europa va fi echipat cu un RDS radio/single CD player compatibil MP3, plus conexiuni USB, AUX si iPod in consola centrala si un sistem de 6 incinte acustice, cu puterea de 112 watti, care inglobeaza inovatoarea tehnologie PowerBass.

Acesta poate fi upgradat la un sistem cu ‘Sound Sensitive Mood Lighting’, de 315 watti, cu o incinta centrala de mari dimensiuni, amplasata deasupra consolei de bord, cu amplificator extern si sub-woofer montat in portbagaj, care are in total 8 incinte.
Modelele vandute in Europa vor fi echipate cu 6 airbag-uri si ESP in standard.

Kia Motors Corporation intentioneaza sa produca pana la 136.000 de exemplare de Kia Soul pe an, la uzina Gwangju facility din Coreea.

Volumele de vanzari previzionate se impart in 36.000 unitati in Coreea, 50.000 unitati in America de Nord, 30.000 in Europa si 20.000 in alte piete. O versiune speciala de Kia Soul va fi produsa in China pentru piata locala.



Citeste si