9 Octombrie 2008

BDT Motors estimeaza o cifra de afaceri de 6 mil. euro in 2009

BDT Motors estimeaza o cifra de afaceri de peste sase milioane euro pentru anul viitor prin comercializarea a 180 de autovehicule precum si prin serviciile after-sales.

"Prin noua locatie, asteptarile noastre pentru anul urmator sunt indraznete, astfel ca ne-am propus comercializarea a 180 de autovehicule si atingerea unei cifre de afaceri de peste sase milioane de euro, inclusiv activitatea servicilor after-sales", a declarat directorul general BDT Motors, Bogdan Nicula.

Noul showroom BDT Motors din Bucuresti, inaugurat miercuri, a presupus o investitie de pana la 250.000 de euro, fiind construit pe o suprafata de aproximativ 360 mp. Acesta va comercializa autoturisme ale marcilor Chrysler, Jeep sau Dodge.

De asemenea, BDT Motors, dealer autorizat Chrysler, Jeep si Dodge, a anuntat ca va deschide la inceputul lunii noiembrie un service dedicat celor trei marci.

Potrivit datelor furnizate NewsIn, cifra de afaceri estimata a BDT Group, din care face parte BDT Motors, pentru anul in curs este de aproximativ 80 milioane euro. In 2007, cifra de afaceri a fost de aproximativ 54 de milioane de euro.

Grupul BDT a vandut in 2007 aproximativ 3500 unitati si detine peste 1% din piata totala de autovehicule noi din Romania.



Citeste si