21 Octombrie 2008

Franta sprijina sectorul auto



Presedintele francez Nicolas Sarkozy are in vedere ajutorarea economiei nationale in timpul crizei financiare, prin sprijinirea industriei auto si accelerarea unor proiecte feroviare.

Presedintele francez urmeaza sa anunte, cel mai probabil spre finalul saptamanii, masurile ce trebuie luate impotriva cresterii numarului de someri", se arata intr-un articol din cotidianul Le Monde, citat de NewsIn.

Economistii avertizeaza ca Franta, precum si alte state europene, vor beneficia de pe urma unei clauze din regulamentul Uniunii Europene (UE), ce permite statelor membre sa aiba un deficit public mai mare, in situatii de urgenta.

"Trebuie sa oprim criza financiara. La ora actuala, economia trebuie sa reintre in functiune", a declarat premierul Francois Fillon, pentru cotidianul Le Monde.

Guvernul "are in vedere finantarea sectorului industrial, in principal cel auto", conform aceluiasi ziar.

In cazul in care Franta nu va putea convinge restul Europei de nevoia urgenta a unui efort concertat pentru ajutorarea sectorului auto, oficialii francezi vor "lua masuri la nivel national pentru sprijinirea dezvoltarii autovehiculelor electrice si pentru crearea unei retele de servicii capabile de inlocuirea bateriilor".

Guvernul planuieste, de asemenea, sa accelereze proiecte legate de infrastructura feroviara si de mediu.



Citeste si