29 Ianuarie 2009

Leoni inchide fabrica de la Mioveni pana la sfarsitul lunii iunie, - 230 locuri de munca



Producatorul de sarme, cabluri si cablaje pentru industria auto Leoni, furnizor al Automobile Dacia, va inchide una din cele patru fabrici pe care le detine in Romania pana la sfarsitul lunii iunie, pe fondul lipsei de comenzi, potrivit presei internationale.

Leoni va inchide fabrica de la Mioveni din judetul Arges infiintata in 2001, care furniza componente uzinei Dacia, insa va continua productia la unitatea din Pitesti.

Circa 230 de angajati care lucrau la Leoni Mioveni vor ramane fara locuri de munca din iunie, dupa ce s-au aflat in somaj tehnic in perioada 11 decembrie 2008 – 11 ianuarie 2009.

Unitatea Leoni din Pitesti va functiona temporar cu program redus, pentru a adapta productia la cererea in scadere.

Productia la celelalte filiale Leoni din Romania, Bistrita si Arad, va functiona in continuare fara a disponibiliza angajati.

Leoni care are in total 53.000 de angajati in 35 de tari a inregistrat vanzari de 2,9 miliarde euro in 2008.



Citeste si