17 Aprilie 2009

Presiune pe piata auto: Vanzarile de masini au scazut cu 17,2% in T1, la nivel european



Vanzarile de masini din Europa au scazut din nou in primul trimestru din 2009, exercitand din ce in ce mai multe presiuni asupra lichiditatilor producatorilor auto, in timp ce vanzarile din martie au scazut pentru a 11-a luna consecutiv.
Asociatia producatorilor auto europeni, ACEA, care are ca membrii toti constructorii auto din Europa, inclusiv unitatea Opel/Vauxhall a General Motors Corp (GM), in continua lupta pentru supravietuire, a anuntat ca vanzarile auto au scazut cu 17,2% in primul trimestru din 2009, informeaza NewsIn.

In martie, inmatricularile noi au scazut cu 9% fata de aceeasi perioada a anului trecut. In Europa de Vest, vanzarile din martie au scazut cu 8%, la 1,43 milioane autovehicule, in ciuda unei cresteri cu 39,9% in Germania, cea mai mare piata a regiunii, unde o schema de ajutor guvernamental a fost pusa la punct in ianuarie.

Scheme similare, care ofera prime pentru inlocuirea automobilelor vechi cu unele noi, mai putin poluante, au dus la cresterea vanzarilor pe piata franceza cu 8%, in timp ce vanzarile din Italia au urcat cu 0,2%.

Totodata, vanzarile din Marea Britanie au scazut cu 30,5%, ca urmare a increderii scazute in economie, iar in Spania, acestea au scazut cu 38,7%.

In Europa, grupul Volkswagen a inregistrat cele mai puternice vanzari, dar inmatricularile din primul trimestru au scazut cu 9,4%, la 714.453 unitati. Vanzarile PSA Peugeot Citroen au scazut cu 19,2%, la 433.422 unitati.



Citeste si