5 Mai 2009

Fiat ar putea pastra trei din cele patru uzine ale Opel



Producatorul auto italian Fiat propune, daca va cumpara Opel, pastrarea a trei dintre cele patru uzine germane ale acestei subsidiare a constructorului american General Motors (GM), a anuntat ministrul german al economiei, Karl-Theodor zu Guttenberg, scrie AFP.
"Uzinele de montaj vor fi pastrate" in cazul unei preluari a Fiat de catre constructorul german, iar "sediul Opel din Germania va fi pastrat", a declarat oficialul german dupa o intalnire cu Sergio Marchionne, seful Fiat.

Fabricile de montaj ale Opel din Germania se afla la Ruesselsheim (vest), Eisenach (est) si Bochum (vest). O a patra uzina, ce produce motoare, se afla la Kaiserslautern (vest), unde, potrivit parerii celor de la Fiat, ar fi "o nevoie de consolidare", a declarat ministrul german, citat de NewsIn.

Ministrul german a calificat ca "interesant" proiectul italian, dar a reiterat ca si un alt investitor, producatorul canadian Magna, este luat in considerare ca potential candidat.

Viitorii proprietari ai Opel ar putea fi obligati sa isi stabileasca sediul in Germania, ca sa obtina sprijin financiar de la guvernul german, potrivit unui document intern al lui Frank-Walter Steinmeier, vicecancelar si ministru de externe, scrie Financial Times.

In conformitate cu documentul obtinut de publicatia britanica, toti posibilii cumparatori ai Opel trebuie sa declare unde intentioneaza sa fie amplasat sediul companiei si unde vor plati impozite.

Conditia reprezinta unul dintre cele 14 criterii pe care le va folosi Steinmeier, ca sa evalueze toate ofertele pentru subsidiara germana a General Motors.

Celelalte criterii mentionate se refera la numarul de locuri de munca ce ar putea fi pierdute, la viitorul uzinelor Opel din Germania, la experienta anterioara a pretendentului in tranzactii similare, la caracterul solid al conceptelor financiare si la nivelul de acceptare al cumparatorului printre angajatii Opel, mai scrie Financial Times.

Sergio Marchionne, directorul executiv al Fiat, vrea ca cel mai mare grup industrial din Italia sa separe operatiunile Fiat Auto de celelalte divizii si sa le fuzioneze cu Opel / Vauxhall, Saab si alte operatiuni europene ale General Motors, precum si cu pachetul detinut in cadrul Chrysler.

Scopul este formarea unei companii cu venituri de circa 80 miliarde euro si cu vanzari de 6-7 milioane vehicule pe an, pe locul doi dupa Toyota, depasind Renault / Nissan, Ford Motor, sau chiar General Motors, si situandu-se aproape de Volkswagen.



Citeste si