5 August 2009

Investitie de 3 mil. euro intr-un centru Mercedes la Ploiesti



Autoklass, centru autorizat de vanzari si service Mercedes-Benz, a inaugurat o noua locatie la Ploiesti, in urma unei investitii de 3 milioane euro.
Centrul Autoklass Ploiesti include un showroom si un service. Complexul are o suprafata de 20.117 metri patrati, din care suprafata construita este de 2.879 mp.

Spatiul destinat showroom-ului este de aproximativ 750 mp, iar suprafata atelierului este de 1.677 mp.

Service-ul dispune de opt posturi de lucru mecanica-electricitate, doua spalatorii, cabine de vopsit, inclusiv autoutilitare, si permite repararea simultana a sase camioane.

Autoklass apartine Romstal Group. Autoklass a inregistrat prin locatiile din Bucuresti, Sibiu si Constanta o cifra de afaceri de 74,5 milioane euro, cu un numar total de 400 de angajati.

Autoklass a vandut anul trecut 800 de autoturisme si 1.200 utilitare. Anul acesta, compania estimeaza o scadere a vanzarilor cu 20 -30 de procente.

Grupul Autoklass a luat fiinta in luna martie 2007, in urma fuziunii celor trei companii Autoklass Center Bucuresti, Autoklass Constanta si Autoklass Sibiu. Procedura de fuziune a constat in absorbtia Autoklass Constanta si Autoklass Sibiu de catre Autoklass Center.

Brand-urile comercializate de grupul de Autoklass sunt Mercedes-Benz, Dodge, Chrysler, Jeep si Ford.



Citeste si