15 Decembrie 2009
Topul vanzarilor de autoturisme premium in Romania
Inmatricularile de autoturisme premium in Romania au scazut in primele 11 luni cu 60%, la 4.474 de unitati, de la 10.975 de masini in intervalul ianuarie - noiembrie 2008, potrivit Directiei Regim Permise si Inmatriculari a Vehiculelor (DRPCIV). Marcile auto premium au raportat scaderi intre 53% si 75%.
Cadillac: 16 unitati
Cea mai buna luna pentru marca americana a fost anul acesta februarie cu 3 unitati, iar anul trecut iunie si septembrie cu cate 6 unitati.
Cele mai dorite modele Cadillac in Romania au fost CTS si Escalade.
Infiniti: 22 unitati
Anul trecut in primele 11 luni au fost inregistrate pe piata romaneasca 47 de unitati.
Cele mai bune luni pentru Infiniti au fost in 2009 martie si august cu cate 5 unitati, iar anul trecut a fost iulie cu 7 unitati.
Marca japoneza este prezenta in Romania prin AutoItalia Group, care a devenit anul acesta importatorul Infiniti.
Infiniti provine din Japonia, avand disponibile modele performante sedan, coupe, SUV si crossover.
Jaguar: 50 unitati
In Romania, au fost inmatriculate anul acesta 50 de autoturisme Jaguar, in scadere de la 203 unitati in ianuarie-noiembrie 2008.
Anul acesta, iulie a fost cea mai buna luna pentru Jaguar cu 10 unitati livrate, iar anul trecut, august cu 33 masini.
Cele mai apreciate modele Jaguar in Romania sunt XF si X-Type.
Lexus: 92 unitati
Cea mai buna luna pentru Lexus a fost in 2009 martie cu 17 unitati, iar anul trecut septembrie cu 35 de unitati.
SUV-ul RX si sedanul IS sunt cele mai vandute modele Lexus in Romania.
Lexus a avut anul acesta doua lansari, noua generatie a SUV-ului hibrid RX450H si noul model IS250C decapotabil.
Cea de-a doua generatie a modelului RX are o motorizare de 3,5 litri benzina 249 CP, plus doua motoare electrice.
Porsche: 95 unitati
In mai 2009, Porsche a livrat in Romania 13 unitati, fiind cea mai buna luna pentru marca, in timp ce anul trecut in iunie au fost livrate 27 de unitati.
Cayenne si 911 Carrera sunt cele mai vandute modele Porsche pe plan local.
Porsche a avut anul acesta patru lansari Cayenne Diesel, Cayman facelift, Boxer facelift, precum si prima limuzina din istoria marcii, Panamera.
Land Rover: 294 unitati
Land Rover este pe locul 4 la inmatriculari in segmentul premium, pozitie pe care se afla si in 2008.
Cea mai importanta luna pentru Land Rover in Romania a fost anul acesta martie cu 53 de unitati, iar anul trecut ianuarie cu 121 unitati.
Land Rover Freelander 2 si Range Rover Sport sunt cele mai vandute modele ale marcii in Romania.
Premium Auto, importatorul marcilor Land Rover si Jaguar in Romania, a adus anul acesta trei modele noi Land Rover, SUV-urile Discovery 4, Range Rover si Range Rover Sport.
BMW: 1.129 unitati
In primele 11 luni din 2008, BMW reusea sa fie in fata lui Audi cu doar 28 de unitati.
In intervalul ianuarie-noiembrie, BMW a raportat inmatriculari in scadere cu 63%, la 1.129 de unitati, de la 3.059 masini noi in primele 11 luni din 2008.
Cea mai buna luna pentru BMW a fost anul acesta martie cu 160 unitati inmatriculate in Romania, iar in 2008 a fost ianuarie cu 388 de unitati.
BMW X5 si Seria 3 sunt cele mai vandute modele BMW pe piata romaneasca.
Compania a lansat anul acesta doua modele noi, BMW Seria 5 GT si X1.
Audi: 1.364 unitati
Comparativ cu primele 11 luni din 2008 cand au fost inmatriculate 3.031 unitati, Audi a raportat anul acesta un declin de 55%.
Vanzari de varf pentru marca germana au fost in ianuarie 2009 cand a livrat 159 de unitati, iar anul trecut in martie cand a livrat 342 de masini.
Cele mai dorite modele pe piata romaneasca au fost A4 si Q5.
In 2009, Audi a adus in Romania modelul A5 Cabriolet la un pret de 33.586 euro cu TVA si noul Audi A5 Sportback la un pret de pornire de 34.841 euro cu TVA pentru motorizarea de 2,0 litri benzina 180 CP.
Mercedes-Benz: 1.412 unitati
Cea mai importanta luna pentru Mercedes a fost in 2009 martie cu 322 de unitati inmatriculate pe plan local, iar anul trecut a fost iunie cu 399 de unitati.
Clasa E si Clasa C sunt cele mai vandute Mercedes pe piata romaneasca.
Mercedes-Benz Romania a lansat anul acesta noua limuzina Clasa E, disponibila cu motorizari intre 136 CP si 388 CP, la un pret de 39.270 euro cu TVA, in timp ce noua Clasa E Coupe are preturi intre 44.685 euro cu TVA si 66.045 euro cu TVA.
Compania a prezentat in noiembrie versiunea break a noii generatii Clasa E, disponibila de la 42.483 euro cu TVA.