15 Aprilie 2010

Peugeot-Citroen vrea un motor turbo cu 3 cilindri in 2012



Peugeot-Citroen va investi 175 de milioane de euro pentru productia unui motor turbo pe benzina cu 3 cilindri, potrivit 4wheelsnews.com.
In urmatorii doi ani, grupul PSA va fabrica noile motoare in nordul Frantei, in Douvrin.

Noul motor de 1,2 litri supraalimentat va fi produs din 2012 in 320.000 de unitati anual.

Tot in 2012, PSA va incepe productia a 640.000 de motoare in 3 cilindri aspirate la fabrica din Tremery, estul Frantei. Toate motorizarile vor fi de 1,0 litri si 1,2 litri.

Uzina din Douvrin a produs anul trecut 1,3 milioane de motoare, din care 942.000 de unitati pentru PSA.

Noile motoare ar putea sa fie folosite pentru Peugeot 107 si Citroen C1, C2, C3, C4 si Peugeot 308.



Citeste si