19 Iulie 2010

Mercedes a sustinut cresterea veniturilor Daimler cu 28%



Grupul german Daimler a anuntat o crestere a veniturilor de 28% in primul trimestru, la 25,1 miliarde de euro, ca urmare a evolutiei bune a marcii de lux Mercedes pe pietele din China si SUA, transmite Mediafax.

Daimler a raportat un profit inainte de taxe si impozite (EBIT) de 2,1 miliarde de euro, fata de o pierdere de un miliard de euro in perioada similara a anului trecut.

Analistii consultati de Reuters se asteptau la venituri de 22,6 miliarde de euro si un profit EBIT de 1,49 miliarde de euro.

Divizia de autovehicule Mercedes-Benz a inregistrat o marja EBIT de 9,8%, neobisnuit de ridicata, avand in vedere ca Daimler se astepta sa atinga un nivel de 10% abia in a doua jumatate a anului 2012.

"Principalele fundamente sunt cresterea vanzarilor, mai ales in China si SUA, o gama de produse adecvata, dar si efecte pozitive ale cursului de schimb", potrivit unui comunicat al grupului.

Constructorul de masini premium Mercedes-Benz a raportat in iunie vanzari in crestere cu 13% fata de iunie 2009, pana la 113.000 de unitati. Avansul din luna iunie a fost inregistrat datorita cererilor de pe pietele din China si America.

Constructorul german va raporta date financiare detaliate la 27 iulie. Pentru intreg anul 2010, Daimler se asteapta la un castig EBIT de 2,5-3 miliarde de euro.



Citeste si