12 Noiembrie 2010

Edy Spedition: Cresterea pretului motorinei ne obliga sa crestem tarifele



Veniturile companiei Edy International Spedition au crescut in primele noua luni cu 25% fata de intervalul similar al anului trecut, la 200 milioane de lei.

Evolutia veniturilor companiei cu mult peste media pietei este rezultatul cresterii volumelor si al unor masuri de optimizare a activitatii operationale luate de companie in urma cu circa doi ani.

Potrivit companiei, Edy Spedition a fost primul transportator din tara care a externalizat activitatea de management al anvelopelor, avand astfel de costuri optime de rulare.

Totodata, operatorul de transport de marfa a redus consumul de carburant prin traininguri pentru soferi si un sistem IT integrat care permite alocarea automata a unei cantitati optime de combustibil pentru fiecare cursa si care limiteaza posibilitatea intregului sistem de a dilua cantitatea respectiva.

"Cresterea substantiala a pretului motorinei, cu mult peste estimarile de la inceputul anului, ne obliga insa ca, din perioada imediat urmatoare, sa marim tarifele. Consideram ca este singura optiune corecta, industria de transport neputand absorbi cresterile constante si greu de inteles ale pretului combustibilului si al costului finantarii", a declarat directorul financiar al grupului, Mircea Tiplea.

Grupul cuprinde patru companii - edy Logistics, edy International Spedition, Autocamion Service si Diesel One.

Flota companiei a crescut in primele noua luni cu 10%, iar 35 de camioane din flota edy Logistics au fost inlocuite cu utilaje de distributie noi, astfel ca operatorul detine peste 1.100 de camioane.



Citeste si