17 Noiembrie 2010

Piata auto din Romania a coborat trei locuri in UE, pana pe pozitia 17



Piata auto din Romania a coborat trei locuri in UE de la inceputul anului, pana pe pozitia a 17-a, dupa inmatricularile de autoturisme noi din primele zece luni, avand a cincea cea mai abrupta scadere din cele 25 de state membre care au oferit raportari, potrivit datelor Asociatiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Inmatricularile de autovehicule noi pentru pasageri din Romania au scazut cu 26,6% in perioada ianuarie-octombrie fata de acelasi interval al anului trecut, la 70.629 de unitati, in timp ce piata UE s-a restrans cu numai 5,5%, la 11,279 milioane de masini, scrie Mediafax.

Datele pentru Cipru si Malta nu sunt disponibile.

Anul trecut, piata romaneasca a fost pe locul 14 in UE dupa inmatricularile de autoturisme noi, cu 115.979 de inregistrari, fiind depasita in primele zece luni din 2010 de Irlanda, Finlanda si Danemarca, potrivit datelor ACEA.

In 2008, Romania era pe locul al zecelea in Uniunea Europeana, cu 285.489 de masini noi inmatriculate. Printre pietele care au depasit-o pe cea romaneasca de la inceputul crizei se mai numara Cehia, Portugalia, Grecia si Suedia.

In luna octombrie, inmatricularile de masini noi din Romania au crescut cu 9,4% fata de aceeasi luna a anului trecut, la 8.281 de unitati, in timp ce piata UE a scazut cu 16,6%, la 1,027 milioane de autoturisme.



Citeste si