Una dintre cele mai incomode intrebari care apar in timpul unui interviu este cea legata de trecutul tau profesional. Si aici vorbim despre situatiile neplacute din cariera profesionala, adica cele in care ai fost concediat si in care primesti intrebari de genul „Cum ai plecat mai exact de la fostul job?” sau „De ce ai plecat de la fostul job?”

Important este ca la aceasta intrebare sa nu minti niciodata, ci doar sa cizelezi pe cat se poate de mult raspunsul. Spui adevarul, explici ce s-a intamplat, ce nu a mers, de ce ai fost concediat daca este cazul si apoi „reintri in lupta” cu forte proaspete, incercand sa-i impresionezi cu ce vei face pentru ei. Pare usor in teorie, dar situatia sta cu totul altfel atunci cand inca exista resentimente.

Citeste mai multe pe Cariereonline.ro.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri