29 Octombrie 2015

Alex Lapusan cauta codul de la A-ntreprenor la Z-uperman



Critic cand vorbeste despre scoala romaneasca, despre unii dintre angajatii din IT sau despre managerii care cred ca-si pot controla complet subordonatii, dar entuziast cand descrie activitatea unuia dintre startup-urile pe care le finanteaza sau cand il intrebi despre birourile firmei.

Asa l-am gasit pe Alexandru Lapusan, antreprenorul care in 12 ani a reusit sa-si duca firma la aproape 5 milioane de euro, cifra de afaceri. Nu singur, ci impreuna cu sotia sa Simona, co-fondator Zitec, si cu colegii pe care i-a recompensat cu actiuni in firma. Pentru el insusi, dar si pentru ei, Alex a investit intr-un spatiu de birouri cum rar ai ocazia sa vezi. Despre cum a facut coduri in copilarie, site-uri web la Radio 21 in facultate, o firma cand nu i-a mai placut sa fie un angajat carcotas, doi copii, un ecosistem de startup-uri si mai ales o echipa de oameni al caror interes nu se limiteaza la salariu, Alex Lapusan a povestit intr-un interviu in exclusivitate pentru Revista Cariere.

In sediul pe care Zitec il ocupa, in zona Pietei Vitan, intr-o cladire de birouri noua, unde a inchiriat doua etaje, nu simti stresul cu care ne-au obisnuit afacerile competitive. Cel putin ca vizitator. Pe holuri muzica se aude in surdina, aproape ca intr-un spa, spatiile sunt largi, dar de dimensiuni diferite si decorate astfel incat sa-ti aminteasca de un interior de submarin, de o taverna greceasca, de un loc de joaca sau de o gradina urbana. Interviul pe care Alex Lapsan mi l-a acordat s-a petrecut in umbra unei harti verzui, cat un perete, reprezentand un tinut imaginar, marcata intr-un colt de o sigla construita dupa modelul unui simbol heraldic. Sunt acolo elefantii de la PHP, mana cu care dam like pe Facebook, patratelele companiei Microsoft, Z-ul Zitecului si cateva cuvinte, in engleza, care pot fi citite diferit. Eu identific: Make soft ware.

Citeste in continuare pe cariereonline.ro.



Citeste si