Mihai Toader-Pasti si echipa de la EFdeN pornesc intr-o noua expeditie de cucerire a recunoasterii internationale pentru proiectele lor de case verzi, de data aceasta in competitia Solar Decathlon din Dubai, programata in 2018. Vor face o casa adaptata temperaturilor ridicate si furtunilor de nisip, pe care apoi sa o poata modifica pentru conditiile din Romania. Mai mult, Mihai isi doreste sa aduca acest concurs international in Romania, in 2020. In paralel, impreuna cu Claudiu Butacu si trei investitori, Mihai a pornit pe drumul antreprenorial, conform Revistei CARIERE.

Mihai Toader-Pasti este implicat in proiectarea, constructia si promovarea caselor solare inteligente, eficiente energetic si complet echipate de peste cinci ani, de la prima participare a unei echipe romanesti in competitia Solar Decathlon. Concursul adresat universitatilor a avut loc prima data in SUA, in 2002, iar din 2010 este organizat si in Europa. Pe parcursul a 15 luni, echipele de studenti trebuie sa proiecteze casa si sa stranga banii cu care s-o construiasca si s-o transporte, iar apoi in zece zile s-o asambleze acolo unde are loc competitia. Juriul acorda proiectului un punctaj in care evalueaza atat arhitectura si solutiile de inginerie si constructii, cat si eficienta energetica, conditiile de confort, inovatia si abilitatile de comunicare ale echipei. In 2012, cand Romania a mers la Madrid cu casa PRISPA, Mihai a aflat de la sora lui, care era arhitect, despre Solar Decathon.

Citeste articolul integral pe Revista CARIERE.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri