Dupa caderea comunismului, in 1990, pe la 16-17 ani, Ionut a plecat intr-o vacanta in Grecia, unde, spune el, „a inceput totul”. Acolo si-a continuat studiile si s-a angajat ca ospatar intr-o cafenea, iar dupa trei luni a ajuns sef de cafenea. Cinci ani mai tarziu a plecat in Norvegia, unde, la inceput, a lucrat la Aeroportul lui Oslo. Dupa doi ani a inceput Facultatea de Finante, apoi a urmat un masterat in Londra.

Dupa ce a finalizat studiile, la finalul anului 2005, Ionut a devenit controlor financiar la compania de curierat si logistica DHL. A preluat, apoi, responsabilitatea financiara pentru construirea firmei de telefonie mobila Lebara. A urmat functia de manager al departamentului financiar la una dintre cele mai mari edituri scandinave, Aschehoug, fondata in 1872. In timp ce lucra aici, a decis sa isi deschida firma de consultanta Eriksen Consulting.

Dupa cinci ani in care a lucrat la editura a primit oferta de a prelua clinica Eurodent care, la vremea respectiva, avea doua departamente. In prezent a ajuns la sapte departamente, in Oslo, Bergen, Alta, Trodheim, Copenhaga si Budapesta unde exisa doua departamente: un laborator de tehnica dentara si o clinica dentara. In total sunt 100 de angajati. Pe langa asta, Eriksen a investit in domeniul constructiilor, real estate si recrutare de forta de munca.

Totul este o alergare in neant cu brate de hartii si raspunsuri hilare de la autoritati

In 2012 a fost ales in boardul camerei, in 2016 a fost ales vicepresedinte, iar anul trecut, in iunie, a fost ales de membrii din board in functia de presedinte.

Dragos Constantinescu a fost...
Citeste si: Ursus Breweries are un nou presedinte, Dragos Constantinescu

In Romania ajunge des, la doua luni, pentru ca pozitia de presedinte al camerei de comert vine la pachet cu datoria de a face cunoscut mediul de afaceri romanesc si asta face si Eriksen: aduce delegatii de investitori norvegieni si incearca sa le deschida apetitul pentru afaceri in tara.

Diferentele intre mediile de afaceri se remarca cel mai bine din experientele oamenilor. In Romania, Ionut Eriksen a investit intr-o casa de batrani in inima Transilvaniei. A ramas cu aceasta amintire: „Multa birocratie, si totul este o alergare in neant cu brate de hartii si raspunsuri hilare de la autoritati”. In Ungaria, experienta a fost mai buna, „dar cu mari neregularitati si oameni constransi si ne-liberi in a gandi”, isi aminteste el. Pe de cealalta parte, Norvegia o descrie ca fiind sigura pentru mediul antreprenorial: „Totul digital, totul construit pentru binele si usurarea fortei antreprenoriale, tocmai in a crea apetitul de a investi”.

Situatia economica dintre Romania si Norvegia arata putin „razna” in 2017, sustine Eriksen, dar crede ca aceasta se va imbunatati, pentru ca in iunie, anul acesta, Camera de Comert Norvegiano-Romana a stabilit un parteneriat cu ambasada Norvegiei la Bucuresti si cu ambasada Romaniei la Oslo.

Romania tine pumnul strans la oportunitati

Romania vine cu reticenta in fata oportunitatilor, iar Norvegia cu incapatanarea de a cunoaste potentialul tarii noastre, crede Eriksen: „Romania tine pumnul strans la oportunitati, nu avem know how-ul in a face share si a lucra in echipa, ceea ce norvegienii apreciaza. Norvegia e nitel incapatanata in a cunoaste potentialul maxim al Romaniei, dar Camera de Comert are rolul ei important in a sparge aceasta nuca, we never give up pana nu vom construi autostrada Oslo-Bucuresti, aici ma refer la o autostrada virtuala, autostrada mediului de afaceri”.

Schimbari in managementul...
Citeste si: Noul presedinte Coca-Cola in Europa, Orientul Mijlociu si Africa

Pentru ca antreprenorii si companiile din Norvegia sa fie interesate sa investeasca in proiectele din Romania, mediul fiscal si legislativ trebuie sa fie stabil, pentru ca investitorii isi gandesc planul pe termen mediu-lung, mai spune Eriksen.

Ionut Eriksen a acceptat sa faca parte din proiectul Repatriot al celor de la Romanian Business Leaders (RBL) pentru ca simte ca poate schimba ceva. „Repatriot are reperele existente in tarile dezvoltate, Repatriot are aceeasi viziune pe care noi, cei din diaspora, o traim in tarile de adoptie zi de zi. Experienta acumulata, as putea schimba cu cativa centimetri si pozitia Carpatilor. Glumesc, dar da, as veni cu un suflu nou relatat la mediul de afaceri, la felul in care as pune echipe intregi la treaba, motivati, dar si foarte eficienti”, explica Eriksen.

Hai sa digitalizam tarisoara Romania

Sansele de reusita ale unui roman care vrea sa se intoarca si sa porneasca o afacere sunt bune, dar trebuie ca Romania sa mai treaca prin niste schimbari, spune Eriksen. „Cred ca sunt sanse bunicele, dar, cum am spus, hai sa digitalizam tarisoara Romania si sa scapam de birocratie, si atunci cred ca da, va fi extrem de simplu sa reusesti in orice mediu de afaceri, Romania inca este virgina comparand cu tari largi de consum si suprasaturate”, spune Ionut.

Pe cei care vor sa fie antreprenori in alta tara, Erisken ii sfatuieste sa munceasca dublu: „Sa fie pragmatic, serios si sa aiba coloana vertebrala. Si la inceput sa munceasca dublu fata de localnici si sa-i ajunga din urma pe cei nascuti in tara respectiva si cu un atuu, o pozitie mai buna atat financiara, cat si familiar. Este o vorba cand mergi si locuiesti printre straini: niciodata in genunchi, doar drept in fata lor ori pe spate!”.

CCR respinge ultima sesizare...
Citeste si: CCR respinge ultima sesizare a lui Iohannis pe statutul magistratilor

Sursa foto: eurodent.no