Care este secretul unei vieti lungi, fericite si de succes? Pare a fi o intrebare devenita deja cliseu, dar atunci cand Jeff Bezos, seful gigantului american de tehnologie Amazon, isi impartaseste gandurile pe aceasta tema chiar de mai multe ori - inseamna ceva. "Cand ajungi la varsta de 80 de ani si intr-un moment de reflectie iti povestesti singur versiunea cea mai personala a vietii tale, semnificativa va fi seria de alegeri pe care le-ai facut pana atunci", a declarat Jeff Bezos, intr-un discurs la Universitatea Princeton in 2010. Astfel, totul se rezuma la o lupta constanta intre alegeri, in opinia sa, scrie CNBC.

Scopul discursului sau, numit "Noi suntem ceea ce alegem", a fost sa sublinieze diferenta dintre inzestrari si alegeri: "Inteligenta este o inzestrare, bunatatea este o alegere. Inzestrarile sunt date. Alegerile pot fi dificile. Te poti multumi doar cu inzestrarile, insa, ar fi probabil in detrimentul alegerilor".

Cu alte cuvinte, indiferent cat de mult succes ai, ceea ce vei numara in retrospectiva nu sunt banii din contul tau bancar, ci alegerile pe care le-ai făcut pentru a ajunge acolo unde esti. Dar fara beneficiul unei analizei retrospective, cum am putea spune daca ne aflam pe un drum care ne va face mandri atunci cand vom privi inapoi la viata noastra peste 20 sau 30 ani?

Lupta constanta in a face alegeri

In discursul sau, Jeff Bezos a povestit despre perioada in care a avut prima data ideea de a incepe o afacere cu o librarie online (care va deveni mai tarziu ceea ce intreaga lume cunoaste acum drept Amazon). In acel moment, stia ca decizia de merge inainte cu ideea ar fi fost o miscare foarte riscanta.

Jeff Bezos chiar i-a solicitat parerea si sefului sau de atunci, despre care fondatorul Amazon a spus ca este "stralucit" si "de admirat", pentru sfaturi pe care le ofera. Acesta i-a spus ca desi "suna ca o idee foarte buna, ar fi fost o idee si mai buna", daca Jeff Bezos nu avea deja un loc de munca foarte bun.

Popovici, OTP: Ne luam adio...
Citeste si: Fara sistem de pensii private, bursa pierde promovarea in "liga mare"

In cele din urma, suntem rezultatul alegerilor noastre. Construieste-ti o poveste minunata.

"A fost intr-adevar o alegere dificila, dar, in cele din urma, am decis ca trebuie sa incerc. Nu ma gandeam ca o sa regret daca esuez. Ma gandeam insa ca voi fi mereu bantuit de decizia de a nu fi incercat deloc", a spus Jeff Bezos.

Alegerea "perfecta" nu exista

Adevarul este ca in viata vom face si alegeri pe care le vom regreta, iar esecul poate fi un lucru bun daca ne invata cum să fim mai buni. Dar, pe masura ce imbatranim, obiectivul nostru ar trebui sa fie acela de a minimiza numarul de esecuri. Dar, pentru a construi o poveste de succes, Jeff Bezos a oferit un set 12 intrebari la care a indemnat pe toata lumea din sala sa se gandeasca:

  1. Cum iti vei folosi inzestrarile?
  2. Ce alegeri vei face in viata?
  3. Vei merge inainte din inertie sau iti vei urma pasiunile?
  4. Vrei sa urmezi o dogma sau vrei sa fii original?
  5. Iti vei construi o viata comoda sau o viata bazata pe aventura?
  6. Vei ceda usor criticilor sau sa o sa iti urmezi convingerile?
  7. O sa mergi la cacealma atunci cand gresesti sau iti vei cere scuze?
  8. Poti face fata respingerii sau vei actiona haotic cand te vei indragosti?
  9. Vrei sa actionezi chibzuit sau te arunci cu capul inainte?
  10. Cand iti va fi dificil, vei renunta usor sau vei fi de neoprit?
  11. Vrei sa fii cinic sau sa construiesti ceva?
  12. Iti doresti sa fii inteligent in detrimentul altora sau sa fii amabil?

Dasi, intrebarile de mai sus nu ofera o reteta perfecta pentru fericire, ne pot indruma îi a face alegeri care, in cele din urma, ne vor ajuta sa traim o viata de care sa fim mandri. De asemenea, nu toti vom ajunge la aceeasi inaltime a succesului ca Jeff Bezos, dar nu exista nici un motiv pentru care sa nu putem sa construim pentru noi o poveste care merita spusa.

Alegeri Europarlamentare...
Citeste si: Alegeri Europarlamentare 2019: Cum poti deveni delegat sau observator

Sursa foto: Agerpres

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Cariere »



Citeste si
Mesaj pentru romanii care vor sa emigreze: Fara voi, meciul e pierdut!