Cererea companiilor din Romania pentru programe de coaching a crescut cu circa 35%, in primul semestru din anul 2019, potrivit companiei HPDI (Human Performance Development International).

“Tendinta de crestere a pietei serviciilor de training si consultanta a urmat si in prima jumatate din 2019 parcursul ascendent manifestat anul trecut. Tot mai multe companii au luat decizia de a investi in cursuri de dezvoltare pentru angajati, iar cea mai importanta crestere am observat-o pe segmentul serviciilor de coaching. Numarul de programe de acest tip implementate de HPDI s-a dublat si cred ca acest lucru se datoreaza faptului ca managerii resimt din ce in ce mai mult nevoia de a imbunatati performantele companiei din punct de vedere uman, de a invata cum sa comunice mai bine cu angajatii, cum sa-si identifice si valorifice punctele forte, atat la nivel personal cat si la nivel de echipa. Clientii nostri, si nu doar ei, au realizat ca o buna relationare in interiorul organizatiei este cheia succesului”, explica Petru Pacuraru, fondator si managing partner al HPDI.

La nivelul portofoliului propriu, HPDI a primit cu 50% mai multe cereri pentru programe de coaching fata de S1 2018, pe fondul interesului tot mai ridicat al companiilor pentru programele de coaching dedicate managementului.

HPDI a incheiat prima jumatate a anului cu o cifra totala a vanzarilor de 350.000 euro, in crestere cu 31% fata de aceeasi perioada din 2018. In ceea ce priveste principalele servicii oferite, compania a raportat majorari pe toate cele trei segmente principale: coaching, team building si training.

Programele de coaching au fost cel mai bine vandute, valoarea acestora dublandu-se in S1 2019, fata de S1 2018. Pe a doua pozitie, la nivelul portofoliului companiei, s-au clasat serviciile de training, ale caror vanzari s-au majorat cu 40%, depasind 144.000 euro, urmate de cele de team building, care au avut vanzari cu 19% mai mari in S1 2019.

Citeste si:
Cerere tot mai mare pe serviciile de team building
Cerere tot mai mare pe...

“Romania traverseaza o perioada de crestere a pietei pe care activeaza HPDI, dar, in acelasi timp, si de maturizare si asezare. Observam o evolutie si mai accentuata fata de 2018, din zona de team building ca pura evadare de la birou si de programe de training concentrate strict pe o problema, catre procese de dezvoltare si sudare a echipelor, de transformare a companiilor, de crestere a abilitatilor de interactiune. De ce? Pentru ca astfel oamenii vor fi mai multumiti si se vor simti stimulati, vor colabora mai bine la crearea si implementarea unor produse sau servicii de calitate, deci profitabilitatea afacerii si gradul de retentie al angajatilor vor creste. Nu in ultimul rand, nevoia de a se adapta si de a integra competentele digitale duce la un numar crescut de solicitari pentru programe de training”, a mai punctat Petru Pacuraru.

HPDI (Human Performance Development International) este unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata locala, in domeniul furnizarii serviciilor de training, coaching, team building, consultanta si strategie in resurse umane. Compania a fost infiintata in 2001, de Petru Pacuraru, si are in prezent peste 30 de angajati si colaboratori.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Cariere »



Citeste si
Serviciile de training si consultanta in HR, o piata de 20 MIL. EURO