Facultatile din Romania cu cei mai multi studenti raman aceleasi de la an la an, intre preferatele tinerilor numarandu-se cele de afaceri, drept, inginerie si constructii. Constanta nu este neaparat un lucru rau, insa problema vine din zona pietei muncii, angajatorii plangandu-se ca nu acopera o multime de locuri de munca, in lipsa candidatilor.

Numarul tinerilor care aleg sa urmeze cursurile unei facultati din Romania s-a redus dramatic, cu aproximativ 500.000 de studenti, in doar zece ani. Diferente s-au mai temperat in ultimii ani, astfel ca in intervalul 2014-2019 se observa o scadere de doar aproximativ 8.500 de studenti inscrisi in invatamantul universitar, potrivit datelor disponibile ale Institutului National de Statistica, analizate de Wall-Street.ro.

Specializarile alese de studentii romani

Daca ne uitam la specializarile pe care le aleg (conform International Standard Classification of Education: Fields of Education detailed levels (ISCED- F 2013), care arata distributia studentilor pe profiluri de studii si pe grupe de specializari) observam ca cei mai multi tineri aleg sa studieze facultatile de administratie, afaceri si drept. Cu toate acestea, cifra celor inscrisi in acest domeniu a scazut cu 7,6% in intervalul 2014-2019, de la 104.400 la circa 96.400 de studenti.

Un alt domeniu preferat de romani este cel al ingineriei, prelucrarii si constructiilor, insa si acest sector este in scadere daca ne uitam la numarul de studenti inscrisi. Cifra s-a redus cu aproape 5.000 de studenti, la aproximativ 81.500 de tineri inscrisi in invatamantul universitar.

In topul optiunilor tinerilor studenti de astazi intra si facultatile de sanatate si asistenta sociala, cifra celor inscrisi fiind in crestere in ultimii ani. Astfel, aceasta ramura si-a adaugat aproape 5.000 de studenti, totalul urcand la aproape 61.000 de studenti.

Cifre importante de studenti se inregistreaza si in facultatile de arte si stiinte umaniste (34.100) si stiinte sociale, jurnalism si informatii (33.000).

Tehnologiile informatiei si comunicatiilor (TIC) inglobeaza doar 29.500 de studenti, cifra, ce e drept, cu 2.500 de persoane mai care decat in anul universitar 2014-2015.

A crescut, in schimb, numarul studentilor care studiaza sanatate si asistenta sociala, stiinte sociale, jurnalism si informatii si servicii.

Specializari facultate

An universitar

2018-2019

An universitar

2017-2018

An universitar

2016-2017

An universitar

2015-2016

An universitar

2014-2015

Diferente

anii 2019-2014

Total 402.696 408.179 405.638 410.697 411.229 -8.533
Stiintele educatiei 12.082 11.988 12.450 11.977 10.809 -1.237
Arte si stiinte umaniste 34.107 35.071 34.850 35.541 35.079 -972
Stiinte sociale, jurnalism si informatii 32.942 33.450 31.637 32.493 30.993 1.949
Afaceri, administratie si drept 96.422 97.363 96.199 96.550 104.416 -7.994
Stiinte naturale, matematica si statistica 15.696 16.733 16.809 18.956 19.632 -3.936
Tehnologiile informatiei si comunicatiilor (TIC) 29.459 28.815 27.513 25.631 27.034 -2425
Inginerie, prelucrare si constructii 81.479 83.448 85.743 89.741 86.463 -4.984
Agricultura, silvicultura, piscicultura si stiinte veterinare 19.000 19.945 20.478 20.835 21.134 -2.134
Sanatate si asistenta sociala 65.799 65.788 64.806 64.221 60.985 4.814
Servicii 15.710 15.578 15.153 14.752 14.684 1.026

Paradox intre mediul universitar si piata muncii

Aceste date sunt adesea contrare cu cererile din piata muncii, astfel ca angajatorii raman in prezent cu multe locuri de munca neocupate, din cauza lipsei candidatilor.

In prezent, la mare cautare sunt IT-istii, inginerii si absolventii de limbi straine. Asadar, ar fi nevoie de o crestere mai mare a numarului de tineri care urmeaza aceste specializari in mediul universitar.

"Pe langa IT, domeniu in care toata lumea cauta candidati, noi avem si foarte multe joburi de limbi straine, locuri de munca foarte bine platite si foarte multe joburi de ingineri si nu gasim, sigur, aici este si problema ca ei au plecat in strainatate. Avem multe joburi pentru ingineri in productie si nu gasim", a declarat, pentru wall-street.ro, Cristina Savuica, sefa companiei de recrutare Lugera.

Lipsa specialistilor in domeniul informaticii a ridicat-o si cea mai mare companie de plasare de personal din Romania, Adecco. Olivia David, PP HUB manager professional & executive search la Adecco, declarat pentru wall-street.ro ca in general, rolurile care genereaza provocari continue pentru recrutori sunt cele din industria IT, in special pe nisa de software development.

"Acest lucru se intampla pentru ca ne raportam la un pool de candidati care nu este dimensionat la nivelul cererii din piata, pentru ca jucatorii din aceasta industrie au investit si investesc in continuare in programe de retentie a talentelor din echipa. Si atunci, este foarte greu sa poti «converti» acesti candidati, care sunt pasivi (sunt multumiti cu angajatorul, proiectele, pachetul salarial), in candidati activi, care sa caute sa-si schimbe jobul", precizeaza David.

Pe langa joburi de specialisti, companiile au deficit cand vine vorba de candidatii pentru joburile de back office sau front office, in centrele de servicii si BPO-uri. Candidati care ar trebui sa cunoasca cel putin o limba mai rara, iar intre acestea se numara in prezent si germana, franceza sau portugheza.

Citeste si:
Cum se pozitioneaza Siemens in lupta pentru specialisti IT
Thomas Hahn, Siemens: Creste...

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Cariere »



Citeste si
Cum sa te angajezi in IT dupa un curs de programare de 12 luni