Salariile directorilor generali din tara noastra ajung la multe mii de euro, insa difera in functie de mai multe aspecte, care variaza de la dimensiunea companiei la planurile de crestere ale acesteia. Astfel ca un sef de organizatie poate sa castige de la 3.000 - 4.000 de euro net la dublul sau triplul acestei sume.

"Oferta salariala inaintata de angajatori candidatilor difera in functie de dimensiunea organizatiei, de planurile de crestere pe care compania le are sau de obiectivele sale", a declarat, pentru wall-street.ro, Olivia David, PP HUB manager professional & executive search la Adecco, una dintre cele mai mari companii de recrutare din Romania.

Cel mai mic salariu pentru care am lucrat noi anul acesta este pentru un post de director general care s-a ridicat la 4.500 de euro net. Este vorbe despre un director general pentru o companie cu mai putin de 100 de angajati.

8.000 de euro, cel mai mare salariu oferit in 2019 de Adecco

Mai departe, in companiile mari, cum sunt multinationalele, salariile celor care ocupa functiile de CEO pot sa urce la 10.000 de euro net sau chiar sa depaseasca aceasta suma.

"Cel mai mare salariu oferit anul acesta a fost de 8.000 de euro plus beneficii. Este vorba de un director general in industria de outsourcing. Si ajung si la 10.000 de euro net, pentru functii de CEO in companii multinationale", a explicat Olivia David.

Sunt in piata si CEO si cu pachete mai mari de 10.000 de euro.

CEO-ul platit cu 8.000 de euro a fost cautat timp de sase luni, fiind ales dintre 40 de candidati.

"L-am cautat circa sase luni, timp in care am abordat aproximativ 40 de candidati, pentru ca angajatorul nu avea clar definit profilul persoanei cautate. Nu toti cei 40 au fost interesati, rata de interes a fost undeva la 50%, astfel ca ajungi sa ai discutii cu 20 de persoane si sa prezinti mai departe o lista scurta de cinci persoane, din care este selectat unul singur", a detaliat reprezentantul Adecco.

Statistica nationala ne arata insa ca sunt si directori care castiga in Romania, lunar, pana la 23.000 de euro net.

Astfel, cel mai bine platit salariat din Romania este un director general dintr-o companie din sectorul auto, care incaseaza in fiecare luna intre 105.300 si 111.000 lei net lunar, ceea ce inseamna pana la circa 23.000 de euro net.

Un studiu realizat de compania Mercer arata ca managerii din Romania care castiga cel mai bine in Romania sunt cei din categoria celor cu experienta vasta in piata muncii (Generatia Boomer). Ei incaseaza in mediu aproximativ 25.000 de lei net lunar, adica circa 5.200 de euro.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri