Nouă din zece (90%) angajatori acordă o importanţă deosebită angajaţilor cu branduri personale puternice, iar într-o pondere similară angajaţii români cu vârste între 25 şi 45 ani consideră ca reputaţia personală îi ajută să obţină un loc de muncă mai bun, arată datele extrase dintr-un studiu realizat de iniţiatorii unui proiect de learning privind reputaţia personală, preluat de Agerpres.

Conform specialiştilor de la BrandingUp, cu toate că acordul asupra importanţei reputaţiei personale a fost majoritar, 69,4% dintre respondenţi spun că nu au investit încă în construcţia unui brand personal.

Principalele argumente identificate de angajaţi în favoarea unei investiţii susţinute în reputaţia personală sunt faptul că aceasta construieşte încredere şi credibilitate în faţa clienţilor şi a partenerilor de business (79,6%), reţeaua de contacte care se creează în urma implementării strategiei de comunicare a brandului personal (50%), dar şi vizibilitatea dobândită odată cu creşterea expunerii în piaţă (42,6%).

De ce e importantă reputația personală

În ceea ce priveşte relevanţa atribuită reputaţiei personale în procesul de recrutare, aproape 90% dintre angajatori au răspuns că acordă o importanţă deosebită angajaţilor cu branduri personale puternice. Mai mult, peste o treime (34,3%) dintre aceştia consideră reputaţia personală ca fiind esenţială în succesul afacerii şi în conturarea imaginii companiei.

La studiul BrandingUp au participat aproximativ 200 de manageri de top, antreprenori, precum şi specialişti liber profesionişti sau angajaţi din domenii variate - IT, banking, marketing şi comunicare, avocatură, agricultură, consultanţă şi chiar administraţie publică. Dintre respondenţi, 36,11% reprezintă angajatorii. Cercetarea a fost realizată în perioada septembrie - octombrie 2020.

Retail jobs

Realizatorii studiului menţionează că a fost creat şi un focus-grup cu răspunsuri de la respondenţi din străinătate, cu precădere din Spania, Italia şi Portugalia, dar şi din state cu o cultură corporativă diferită, cum ar fi Austria, Olanda, Elveţia sau Turcia.

"Ideea testării opiniei internaţionale despre reputaţia personală a venit din dorinţa de a face o comparaţie între trendurile existente în alte state, cu o istorie mai bogată în abordarea reputaţiei personale, şi curentul înregistrat în România. Concluzia reieşită este că trendul este similar cu ţările incluse în focus grup, diferenţele fiind de 2-5 %", susţine sursa citată.

BrandingUp este un proiect creat în vara anului 2019, ce s-a concretizat până în prezent într-o serie de masterclass-uri pe trei module (zona de strategie, neuro-comunicarea, respectiv discurs public şi de conţinut în comunicare), dar şi workshop-uri, webinarii gratuite şi sesiuni individuale de consultanţă.

Citeste si:
Acestia sunt principalii pasi in construirea unui brand personal solid
Cheia evolutiei rapide in...
Sursa foto: Pexels
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri