25 Februarie 2021

Raluca Turcan, la Conferința HR 2.0: Vom încerca în 2021 să-i stimulăm pe șomeri și asistați sociali să-și caute un loc de muncă



Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat în cadrul conferinței „HR 2.0 - O nouă era a muncii” a declarat că statul va încerca să susțină piața muncii și în 2021, prin menținerea măsurilor care au avut un impact pozitiv în pandemie, dar va încerca să-i încurajeze pe șomeri și cei asistați social să-și găsească un loc de muncă.

Ministrul a declarat că va analiza în ce formă vor putea fi menținute măsurile legate de șomajul tehnic și în 2021, care în forma actuală este valabil până la 30 iunie, dar vor mai fi luate în calcul și alte măsuri, care să țină de încurajarea angajărilor.

În legătură cu șomajul tehnic, acesta a fost regândit pentru a susține angajatorii cu activitatea restricționată. El se aplică și acum pentru cei care au activitatea restricționată. În momentul de față, efortul financiar este foarte mare și vom vedea evoluția crizei sanitare și impactul asupra evoluției economice, astfel încât să evaluăm dacă șomajul tehnic va fi acordat într-o formă diferită după suspendarea restricțiilor economice”, a explicat Raluca Turcan.

În legătură cu alte măsuri, oficialul guvernului a mai spus că nu este suficient ce s-a făcut, pentru că intrăm într-o nouă etapă economică.

Avem nevoie de o radiografiere a necesarului de forță de muncă pe care-l au angajatorii și a problemelor cu care ei se confruntă. După ce vom face această analiză, ne vom uita la două tipuri de formare a forței de muncă, și anume, formarea educațională și formarea continuă, care ține de Ministerul Muncii. Aici dorim să intervenim, de la nomenclatorul calificărilor, până la cursurile de formare personală standardizată, astfel încât un angajator când are nevoie să acopere un loc de muncă să poată să găsească angajați cu pregătirea potrivită.

Ne preocupă partea de sprijinire a celor care se află în dependență cu statul, și mă refer șomeri și la cei care se află în asistență socială, dar care pot muncii. Pe aceștia vrem să-i stimulăm să-și caute un loc de muncă. În cazul celor care află în asistență socială, dar care pot muncii, dorim să fie sprijiniți să participe la cursuri de tip „A doua șansă” și să fie calificați și să poată să intre și ei pe piața muncii”, a mai spus Raluca Turcan.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan a vorbit în cadrul conferinței HR 2.0 - O nouă eră a muncii, realizată de Wall-Street.ro și sponsorizată de Vastint și Romanian Software.



Citeste si