19 Martie 2021

Sirieni ascunși într-un TIR, între saci cu susan, la granița cu Giurgiu



Doi sirieni care au încercat să intre ilegal în România prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, ascunşi printre saci cu susan ce erau transportaţi cu un TIR din Turcia pentru o firmă din România, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră giurgiuveni.

"În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion, un cetăţean turc, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, susan din Turcia pentru o societate comercială din România. Procedând la verificarea mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunşi, în semiremorca autocamionului, doi cetăţeni sirieni. Cei în cauză au declarat faptul că, aflându-se într-un depozit din Turcia, s-au urcat în camion, în timp ce acesta era încărcat cu marfă, fără ca şoferul să aibă cunoştinţă despre situaţia de fapt. Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei celor doi străini, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei de stat", se arată într-un comunicat de presă emis ITPF Giurgiu.

Cei doi sirieni au fost preluaţi de către autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.



Citeste si