Teama de necunoscut este în natura umană, așadar nu ai de ce să o lași să te descurajeze. Dacă te gândești să faci o schimbare în cariera ta sau tocmai ai luat ferm această decizie, înainte de a o pune în practică ai nevoie de câteva repere pe care să te bazezi pentru ca decizia să fie una bună.

Unul din cele mai des întâlnite cuvinte în zilele noastre este anxietatea. Indiferent dacă discutăm despre tineri aflați în primii pași ai adolescenței, de cei care abia își croiesc un drum în viață sau de oameni maturi care au acumulat deja un bagaj impresionant de informații și experiențe în viață, anxietatea pare să meargă mână în mână cu viața modernă dusă de cei mai mulți dintre noi. Nu întâmplător, rafturile librăriilor sunt pline cu volume întregi scrise despre anxietate, burn out și modalități de a face față acestor încercări ale vieții, pentru a ne descoperi potențialul și a ne dezvolta armonios emoțional, personal și profesional. Din fericire, tot mai mulți oameni apelează la serviciile terapeuților pentru a putea înțelege cu ce se confruntă și de a găsi cea mai bună modalitate de a răzbi în această luptă.

O schimbare în carieră este un factor ce ne poate aduce un dezechilibru emoțional, indiferent dacă este o decizie personală sau suntem constrânși de anumiți factori exteriori. Din acest motiv, înainte de a aplica sau de a accepta o oferta angajare, trebuie să cunoști direcția exactă în care vrei să te îndrepți.

Iată care sunt câteva din lucrurile de care este bine să ții cont atunci când vrei să faci o schimbare radicală în cariera ta:

  • Stabilește care sunt punctele tale forte

Fiecare om este unic prin aptitudinile și calitățile sale însă, de multe ori, dacă nu ne aflăm în locul potrivit, nu apucăm să ni le descoperim în timp util pentru a le putea exploata în scopul obținerii unor rezultate profesionale de care să fim mândri. Dacă ești la început de drum în carieră sau pur și simplu nu ai fost în locul potrivit până acum, poți începe printr-o analiză atentă a propriilor abilități. Conștientizând care sunt atuurile și aptitudinile tale, poți descoperi mai ușor, dacă nu știi deja, care este domeniul spre care te poți îndrepta pentru o nouă carieră.

  • Front sau back-office

În funcție de personalitatea ta și de aptitudinile dezvoltate sau dobândite, îți poți da seama dacă ești omul potrivit pentru a discuta și negocia față în față cu clienții sau dacă un job în back-office poate scoate din tine tot ce este mai bun.
De exemplu, dacă ești o persoană comunicativă și persuasivă, înseamnă că ai abilitățile necesare pentru lucrul direct cu oamenii, în consultanță sau în vânzări. În cazul în care ești mai degrabă un bun și meticulos organizator, vei avea rezultate excelente într-o poziție de back-office.

  • Un job nou sau propria afacere?

Deschiderea primei tale afaceri este un gând mult mai înspăimântător decât o schimbare de carieră. Frica de necunoscut și de eșec este un element cheie care ne ține de multe ori departe de visele noastre. Dacă prima este firească, cu teama de eșec trebuie să lucrăm suficient pentru a putea ști clar dacă avem motive reale de a ezita sau nu. Indiferent de vârsta avută, mereu vor exista motive în capul nostru care să ne facă să renunțăm: dacă suntem tineri, ne este teamă că nu avem suficientă experiență, iar dacă avem deja acumulați ceva ani de carieră, ne este teamă să nu dăm cu piciorul la tot ce am construit.

Dacă nu simți nevoia, sau pur și simplu financiar nu este un moment bun să mergi la câteva ședințe de terapie cu o persoană autorizată să te ajute în această călătorie, poți găsi pe internet nenumărate teste de descoperire a aptitudinilor. Rolul acestora este să scoată la iveală care sunt calitățile tale pe care le poți transforma în aptitudini ce te pot ajuta în construirea unei cariere de succes. Drumul este adesea plin de situații neprevăzute și de obstacole, dar ascensiunea ta este sigură, atât timp cât muncești zi de zi pentru a-ți atinge scopurile profesionale.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri