30 August 2022

ANOFM: Rata șomajului a ajuns la 2,56% în iulie 2022



La sfârşitul lunii iulie 2022, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 2,56%, mai mare decât cea din luna anterioară cu 0,01pp şi mai mică cu 0,40 pp decât cea din luna iulie a anului 2021.

Numărul total de şomeri la finele lunii iulie 2022 a fost de 223.480 de persoane, mai mare cu 768 de persoane faţă de cel înregistrat la finele lunii anterioare.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 36.008 au fost şomeri indemnizaţi şi 187.472 șomeri neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 1.693 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 2.461 persoane faţă de luna precedentă.

Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii iulie se prezintă astfel: 64.546 şomeri provin din mediul urban şi 158.934 şomeri provin din mediul rural.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (54.225), urmaţi de cei cu vârstă între 50 si 55 ani (43.781), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (15.285).

Structura şomajului pe grupe de vârstă la finalul lunii iulie 2022

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii si cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (29,59%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 31,68% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,58%.



Citeste si