5 Noiembrie 2022

Twitter concediază aproximativ 50% din angajați, la o săptămână de la venirea lui Elon Musk la conducere



La o săptămână după ce a fost cumpărat de Elon Musk, Twitter a început să concedieze jumătate din efectivele sale, lansând în acelaşi timp proiecte de anvergură şi o luptă împotriva utilizatorilor, agenţilor de publicitate şi asociaţiilor îngrijorate de transformarea influentei reţele de socializare

"Aproximativ 50% din personal va fi afectat" de disponibilizările în curs de desfăşurare în cadrul Twitter,arată un document transmis angajaţilor reţelei de socializare, potrivit Agerpres.

Compania californiană, care avea aproape 7.500 de angajaţi la sfârşitul lunii octombrie, a notificat mii de persoane prin e-mail, explicând că scopul acestor măsuri este "de a ameliora sănătatea companiei". De asemenea, compania a anunţat închiderea temporară a birourilor sale pentru a "asigura securitatea fiecărui angajat şi a sistemelor şi datelor de pe Twitter".

Citește și: Venirea lui Musk la Twitter a declanșat furtuna: 1,3 mil. de conturi închise, iar branduri uriașe vor să se retragă

Imediat ce a preluat Twitter, Musk a dizolvat consiliul de administraţie şi a concediat directorul general şi alţi membri din managementul superior.

Disponibilizările din cadrul Twitter au fost atât de haotice, încât un angajat a fost dat afară chiar în mijlocul unei ședințe, acesta fiind poate cel mai bun exemplu de „Cum să nu faci concedieri într-o companie”, scrie Business Insider.

Elon Musk a promis că va favoriza libertatea de exprimare în detrimentul a ceea ce el consideră a fi politicile excesive de moderare a conţinuturilor practicate de reţeaua de socializare, acuzată până în prezent că a cenzurat astfel opinii conservatoare, inclusiv prin suspendarea contului fostului preşedinte republican american Donald Trump.



Citeste si