Căzănescu, TBF: Să te aștepți ca angajații să nu greșească este inuman.
Probabil că dacă ești familiar cu Sistemul TBF de Management, atunci ești familiar și cu faptul că lucrăm cu avertismente scrise. Mai precis, atunci când o responsabilitate nu este îndeplinită se dă un avertisment scris. Iar când numărul de avertismente atinge un anumit prag stabilit în prealabil, încheiem contractul de muncă.
La prima vedere aceste avertismente sunt dușmanul. Sunt producătoare de stres pentru angajați, nu?
Hai să le definim puțin altfel:
Numărul admis de avertismente = Numărul de greșeli permise pe o anumită responsabilitate într-un trimestru
Mai precis, nu ne așteptăm niciodată ca oamenii să fie perfecți. Este normal să facem greșeli. Ceea ce nu este însă normal este ca doi angajați să facă 20 de greșeli pe o anumită responsabilitate într-un trimestru, iar alți opt să facă doar două.
Cei care fac 20 de greșeli trebuie să treacă pe rol de junior în care sunt permise 20 de greșeli însă și salariu este mai mic. Sau dacă nici așa nu este profitabil pentru companie, încheierea colaborării aduce dreptate celor 8 care performează.
De prea multe ori oamenii spun că vor să muncească mai puțin când de fapt vor mai multă predictibilitate.Din când în când îmi mai apar la interviuri de top management oameni care îmi spun că motivul principal pentru care vor să plece de la vechiul loc de muncă este că muncesc prea mult și nu au deloc timp cu familia.
Întrebarea este… ce concluzie tragi dintr-un astfel de răspuns?
Că locul din care vine este unul diabolic, care nu avea deloc grijă de oameni? Sau că această persoană are lipsuri în abilitățile sale de management și tocmai din acest motiv avea nevoie să stea peste program? Sau că a ajuns la un moment în viața sa în care prioritățile și valorile s-au schimbat, iar acum familia este mai presus decât rezultatele profesionale?
Oricare poate să fie un răspuns veridic.
Pe mine însă mă interesează să aflu dacă prima variantă este cea reală. Pentru că dacă se încadrează în celelalte cazuri, din punctul meu de vedere omul se descalifică.
Și nu. Nu spun că este rău să pui familia pe primul plan. Spun că în top management vreau oameni care încă au o foame mare pentru reușită, nu o tendință spre confort.
Revenind.
Cum ne dăm seama dacă vine dintr-o companie diabolică?
Întrebarea pe care o adresez este următoarea: Te-a deranjat de fapt cantitatea de muncă sau lipsa de predictibilitate?
Majoritatea consideră că au o problemă cu timpul mare petrecut la muncă. Pe când de fapt au o problemă cu lipsa cronică de predictibilitate. Și de aici nu se pot organiza pentru că planurile lor sunt mereu date peste cap de schimbări fără sens.