Grupul MOL va angaja 74 de absolvenți care vor putea lucra la soluții ce promovează mobilitatea, energia și sustenabilitatea, în 7 țări din Europa Centrală și de Est. Inițiativa este parte din programul „MOL Growww”, anunță companiax printr-un comunicat de presă.

MOL lansează ediția din 2023 a programului regional pentru absolvenți – „MOL Growww” care se desfășoară pe durata unui an și care le oferă tinerilor proaspăt absolvenți de studii superioare posibilitatea să își înceapă cariera în cadrul companiei.

Absolvenții care vor fi angajați vor fi îndrumați pas cu pas de profesioniștii MOL cu expertiză în domeniile lor de activitate. După etapa de recrutare, cei 74 de tineri își vor începe călătoria de dezvoltare profesională astfel:

  • 44 dintre ei vor lucra la sediul MOL din Budapesta
  • 9 la sediul INA din Zagreb
  • 12 la sediul Slovnaft din Bratislava
  • 5 la sediile MOL România din București și Cluj-Napoca

„Acesta este al 18-lea an în care derulăm programul Growww. În ultimii 17 ani, 2.500 de tineri talentați s-au alăturat Grupului MOL prin intermediul acestui program, oferindu-ne perspective și idei noi, și astfel contribuind cu adevărat la dezvoltarea companiei. Sunt colegi talentați, orientați către rezultate, care caută constant soluții în domeniile lor de activitate. Sunt acei oameni care își pun în fiecare zi întrebarea: cum pot face acest lucru mai bine?”, a declarat Lana Faust Krizan, Vice Președinte al Departamentului de Resurse Umane al MOL Group.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri