On the move: UPC isi ia director financiar de la UniCredit
Economist prin educatie, Severina Craiciu a absolvit in 1996 Facultatea de Comert de la Academia de Studii Economice si este membru al ACCA (Association of Chartered Certified Accountants), organizatia mondiala a profesionistilor contabili.
De-a lungul carierei sale, Craiciu a fost implicata activ in procese si activitati atat financiare, cat si operationale, precum integrarea unei companii de internet, implementarea sistemului contabil Scala si integrarea acestuia cu sistemele de facturare, implementarea de sisteme de dubla contabilitate (locala si internationala), coordonarea proceselor de raportare locala si internationala, precum si supervizarea procesului de management contabil. Printre companiile pentru care a lucrat se numara CME Development Corporation in Londra, Metromedia International Telcell Inc. in Londra si Romania, KPMG in Bucuresti si Manchester. De asemenea, a fost Director General al Metromedia International Telcell in Lituania.
UPC Romania este una dintre cele mai importante companii de comunicatii prin cablu din tara noastra. Retelele UPC Romania deservesc, in acest moment, peste 1.300.000 de clienti din aproximativ 200 orase. De cand a intrat pe piata romaneasca, in 1992, UPC a investit peste 700 de milioane EUR, devenind astfel cel mai mare investitor american din tara. UPC Romania este afiliata la Liberty Global, Inc.