22 Februarie 2011

Ce case isi cumpara bancherii britanici cu banii din bonusuri

Bancherii din Marea Britanie vor investi peste un miliard de lire sterline din bonusurile incasate pentru performantele din 2010 in achizitia de bunuri imobiliare de lux in Londra, scrie Financial Times.

Suma este insa la jumatate fata de valoarea inregistrata anul trecut. In 2010, doar bancherii de la City au investit aproximativ 50% din cele doua miliarde de lire sterline care au luat drumul imobiliarelor de lux din capitala Marii Britanii, potrivit datelor companiei de consultanta imobiliara Savills.

Exista insa si zone in Londra, cum ar fi Knightsbrdige si Mayfair, care sunt interzise chiar si bancherilor, fiind in schimb preferate de oligarhii care au facut averi colosale din petrol sau alte marfuri.

De asemenea, din cauza ca structura bonusurilor bancherilor a inceput sa se schimbe din cash in actiuni, cererile de achizitii venite din parte angajatilor institutiilor financiare au inceput sa-si schimbe specificul, conform lui Mark Redfern, seful biroului din Kensington al agentiei de intermediere imobiliara Knight Frank.

“Mai mult, a existat o anumita incertitudine in ceea ce priveste valoarea bonusurilor care vor fi incasate. Un lucru pozitiv este ca aceia care decid cat va primi fiecare angajat din organizatiile lor sunt deja prezenti in piata imobiliara, multi achizitionadu-si o proprietate inainte de Craciun”, mentioneaza Redfern.



Citeste si