20 Octombrie 2011

Alchimex a investit 2 mil. euro intr-o fabrica de erbicide la Giurgiu



Compania Alchimex, parte a grupului Alcedo, a inaugurat, miercuri, in comuna Herasti (judetul Giurgiu), o fabrica pentru erbicide granule destinate cerealelor, o investitie in valoare de peste doua milioane euro sustinuta integral din fonduri proprii, conform Mediafax.

Fabrica va produce erbicide sulfonilureice sub forma de granule dispersabile in apa pentru cereale paioase, fiind prima unitate de acest gen din Romania si sud-estul Europei, se arata intr-un comunicat al companiei producatoare de marfuri pentru protectia plantelor.

Potrivit sursei citate, proiectul a rezultat din colaborarea cu DuPont, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata mondiala a produselor de protectia plantelor, care si-a dat acceptul pentru formularea erbicidelor din familia Rival, fiind furnizorul substantei active.

Erbicidele din familia Rival sunt superactive, doza de aplicare fiind de 10-20 grame la hectar. Conform datelor analizate pentru acest an, aproximativ 400.000 hectare de cereale paioase au fost tratate cu erbicide din aceasta categorie, potrivit companiei.

"Cu o capacitate de 80 tone/an, noua fabrica poate asigura in doar trei luni necesarul de erbicide sulfonilureice al Romaniei. Pentru restul capacitatii de productie avem in vedere sa largim piata de desfacere atat in Uniunea Europeana, cat si in afara acesteia", a declarat, in comunicat, presedintele grupului Alcedo, Nicolae Sandulescu.

Instalatiile complet automatizate au fost achizitionate de la furnizori din Germania si Marea Britanie si pot fi operate doar de doua persoane, asigurand un control strict al calitatii produselor, eliminand riscul de incendiu sau explozie, precum si pericolul contaminarii incrucisate, si evitand riscul ca urme de produs sa ajunga in mediu in mod accidental.

"In viitorul apropiat, avem in vedere sa investim si intr-o fabrica pentru fungicide si insecticide sub forma de granule, investitie ce va completa gama tipurilor de formulari solide si lichide ce pot fi realizate la Alchimex", a adaugat presedintele Alcedo.

Grupul Alcedo detine o cota de aproximativ 20% pe piata de distributie a produselor de protectia plantelor si de 10% pe piata de distributie de seminte certificate.



Citeste si