19 Decembrie 2011

Termenul de depunere a ofertelor pentru Cupru Min, extins din nou



Termenul pana la care companiile intreresate sa cumpere compania de stat Cupru Min pot depune ofertele a fost prelungit din nou, cu trei luni, pana in aprilie 2012, a declarat secretarul de stat in Ministerul Economiei Claudiu Stafie, potrivit Mediafax.

Ministerul Economiei intentiona sa vanda pachetul integral de actiuni la Cupru Min in acest an, prin licitatie, la un pret de porrnite de 263,28 milioane lei (60,6 milioane euro), dar a prelungit termenul de depunere a ofertelor pana la 18 ianuarie 2012.

Potrivit lui Stafie, acest termen a fost extins cu trei luni, in urma cererii unei companii interesate sa deruleze activitati de prospectare a rezervelor de cupru ale Cupru Min.

Cupru Min, cu activitati de extractie la Rosia Poieni (judetul Alba), are un capital social de 24,18 milioane de lei si este controlata in totalitate de Ministerul Economiei. Exploatarea Rosia Poieni concentreaza peste 60% din rezervele de cupru ale Romaniei.

La inceputul acestui an Guvernul intentina sa vanda Cupru Min integral prin intermediul pietei de capital.

Privatizarea Cupru Min a fost ceruta de Fondul Monetar International. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, fostul actionar majoritar al Cupru Min, a incercat sa privatizeze compania de doua ori, in 2008, fara succes.

Potrivit darelor financiare ale Cupru Min, compania a obtinut un profit de 18,8 milioane lei anul trecut, de la pierderi de 17,9 milioane lei in 2009. Cupru Min avea la finele anului trecut datorii care totalizau 71,5 milioane lei.

Sursa foto: http://www.cuprumin.ro/.



Citeste si