28 Februarie 2006

Elicopterele brasovene decoleaza spre Emirate pentru 89 milioane euro

Aparatul IAR Puma, în varianta SM, a fost realizat la fabrica din Ghimbav si omologat de firma Eurocopter
Prototipul acestui elicopter a fost finalizat anul trecut, în luna octombrie, apoi expediat la Centrul de Încercari Marignan din Franta al companiei Eurocopter, cu care IAR Brasov colaboreaza pentru solutiile tehnice. Aici aparatul a fost suspus unui program de omologare care a inclus teste la sol si 60 de ore de zbor. Rezultatele i-au multumit pe specialistii francezi si pe reprezentantii beneficiarilor.

„Contractul cu Emiratele a fost incheiat in 2001, insa anul acesta, mai precis in luna martie, vom face prima livrare. Apoi vom face livrari lunare pana in iulie-august 2008. E vorba despre 25 de aparate“, a precizat, pentru SFin, Ion Dumitrescu, directorul economic al societatii. Valoarea totala a contractului pentru elicopterele ce urmeaza a fi livrate este de 89 de milioane dolari.

IAR Ghimbav are contracte ferme pana in anul 2009, pe langa contractul privind modernizarea a 25 de elicoptere pentru fortele speciale din Emirate existand comenzi si pentru armata romana. Astfel, conform datelor facute publice luna aceasta, IAR Brasov va moderniza pentru Fortele Aeriene Romane 16 elicoptere PUMA 330 cu sistem SOCAT, alte trei aparate echipate cu sistemul SOCAT urmand a intra in dotarea fregatelor „Regina Maria“ si „Regele Ferdinand“, achizitionate de curand de catre armata romana. „Deocamdata nu exista un alt program de anvergura celui derulat cu Emiratele. Peste trei ani acest lucru ar putea fi insa posibil“, ne-a declarat Ion Georgescu, director general al societatii.

Dupa omologarea prototipului, la IAR Ghimbav au inceput cursurile pentru tehnicienii care vor exploata acest elicopter, program ce continua cu scolarizarea pilotilor clientului arab. Anul acesta va fi un varf de sarcina pentru cei peste 900 de salariati ai societatii, cu o medie de varsta de aproximativ 46 de ani.

Al treilea an pe profit

Conform datelor raportate, IAR Ghimbav a obtinut în primul semestru al anului trecut un profit de 1,9 milioane de euro, de doua ori mai ridicat fata de profitul înregistrat în perioada similara a anului trecut. Majorarea profitului a fost însotita si de un avans al vânzarilor: la sfarsitul perioadei mentionate, acestea au atins 13,1 milioane de euro, în crestere cu 45% comparativ cu vânzarile din perioada ianuarie-iunie din 2004. Profitul mai mare a avut la baza cresterea veniturilor din productia vânduta si reducerea costurilor. La fina-lul primului semestru din 2005, IAR Ghimbav avea datorii de 69,7 milioane de euro si creante de 20,3 milioane de euro. O parte importanta a acestor debite era constituita din avansurile colectate de la clienti pentru aparatele sau serviciile ce urmau a fi livrate beneficiarilor conform contractelor incheiate.

Dupa primele noua luni din 2005, IAR SA inregistrase un profit brut din exploatare de 11,3 milioane RON. Principalele cheltuieli de exploatare fusesera directionate catre achizitia de materii prime si materiale consumabile – 72,6 milioane RON, cheltuieli cu personalul - 16 milioane RON, din care 4 cheltuieli cu asigurarile si protectia sociala, iar 11,2 milioane RON au fost cheltuiti pentru prestatii facute in afara granitelor.
2005 este al treilea an consecutiv in care IAR SA isi va incheia activitatea cu profit, dupa ce a obtinut 12 milioane RON profit net in 2003 si 16 milioane RON in 2004. „Estimarile pentru intreg anul 2005 ne arata o cifra de afaceri de circa 170 de milioane RON, pentru care profitul este de circa 4 milioane RON. Bugetul pentru 2006 prevede o crestere a cifrei de afaceri cu aproximativ 20%“, a declarat directorul economic al societatii brasovene.

Compania a investit in trecut si in programul de cercetare aferent productiei elicopterelor ce vor fi livrate in Orient. „Nu putem spune cat am investit pentru acest model. A existat un program de cercetare finantat de noi, dar nu putem da publicitatii aceste date. Important este ca beneficiarii au fost multumiti“, a aratat Ion Dumitrescu.

Culoar extern favorabil

Piata externa este favorabila producatorilor de elicoptere, acestia estimand o crestere a volumului de vanzari in urmatorii zece ani. Avansul productiei va avea la baza modernizarea flotelor de elicoptere existente, proces cunoscut sub numele de „refa-bricarea“ elicopterelor - compus dintr-o revizie generala -, la care se adauga modernizarea acestora. Conform publicatiei de specialitate „World Aircraft Sales“, volumul de elicoptere astfel „refabricate“ va creste de la circa 8% din piata totala de elicoptere in 1998 la 21% in 2007. „In urmatorii ani, pentru activitatile de revitalizare a unor modele, pentru modernizare, va fi o perioada buna“, spune directorul economic de la IAR Ghimbav.

Concurentii externi pentru Ghimbav sunt producatorii de elicoptere „Aviakon“ si „Kazan Helicopters“ din Ucraina si Rusia, care au uneori preturi neverosimil de mici. „Ne-am intalnit cu ei la diverse licitatii, mai ales pe pietele asiatice. Fac parte totusi dintr-o alta gama“, explica Ion Dumitrescu. IAR SA Ghimbav are o buna vizibilitate pe piata internationala de profil, produsele si serviciile sale fiind exportate cu precadere in Emiratele Arabe Unite, Pakistan, Israel si Franta.

In octombrie 2004, prin divizarea IAR SA au fost infiintate doua noi societati comerciale: „Constructii Aeronautice“ SA Brasov, cu un capital social de 234.180 RON, si „Top Therm“ SA Brasov, cu un capital social de 241.192 RON. Prima a preluat de la IAR SA programul aviatic „Aripa Fixa“ (avioane), iar cea de-a doua - fabricatia de tamplarie PVC cu geam termopan, produs realizat sub licenta firmei austriece „Actual Maschinenbau AG“.

Actionarul majoritar al IAR Ghimbav este Ministerul Economiei si Comertului, cu 64,9%, iar printre actionarii minoritari se gaseste si SIF Transilvania, care detine o participa-tie de 4,57%. Titlurile companiei sunt listate pe RASDAQ.



Citeste si