Compania de utilitati E.ON Romania a donat 320 de echipamente speciale de protectie pentru salvatorii SMURD din judetele Botosani, Iasi, Suceava, Alba, Mures, Covasna si Brasov.
„Aceste echipamente sunt destinate noilor echipe de interventie infiintate in judetele mentionate, precum si inlocuirii echipamentelor uzate. In total, peste 100 de echipaje de prim-ajutor de pe ambulantele SMURD vor fi dotate cu aceste echipamente de protectie pentru a interveni in siguranta in situatii de urgenta", potrivit unui comunicat de presa al companiei.

Sprijinul companiei de utilitati pentru SMURD ajunge la suma de 380.000 de euro. Fondurile au fost investite in finantarea unor proiecte precum dotarea bazei aeriene SMURD, organizarea de cursuri de formare pentru salvatori, achizitionarea de echipamente.

SMURD (Serviciul Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare, initial SMUR) a fost infiintat in 1990, de medicul Raed Arafat. SMURD este un serviciu public fara personalitate juridica, in cadrul caruia lucreaza trei categorii de angajati, respectiv: personal medical - angajati ai spitalelor pentru echipajele de terapie intensiva mobila si salvare aeriana, pompieri - angajati ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta si piloti - angajati ai Unitatii Speciale de Aviatie din cadrul Ministerul Administratiei si Internelor.

Grupul german de utilitati E.ON a intrat pe piata romaneasca in 2005, cand a preluat compania de distributie a energiei electrice Electrica Moldova si distribuitorul de gaze Distrigaz Nord. Operatiunile grupului pe piata romaneasca au fost integrate in 2010 in subsidiara E.ON Energie Romania, care deserveste 1,4 milioane de clienti.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri