Consiliul de Administratie al Transelectrica (TEL) propune actionarilor distribuirea unor dividende in valoare cumulata de 80,6 milioane lei (18,4 milioane euro), de peste noua ori mai mari comparativ cu castigul acordat anul trecut din profitul din 2010, scrie Mediafax.

Valoarea dividendelor reprezinta 89% din profitul net preliminat anuntat de Transelectrica pentru anul trecut, de 90,2 milioane lei (21,3 milioane de euro). Castigul de anul trecut a fost de zece ori peste profitul din 2010, de 9,5 milioane lei.

Guvernul a decis la finalul anului trecut sa oblige din nou companiile si regiile de stat sa verse la buget aproape integral profitul obtinut, respectiv echivalentul a 85% din total, conform sistemului aplicat in 2010.

Dividendul brut pe care Transelectrica ar urma sa-l acorde in acest an este de 1,1 lei/actiune. Astfel, randamentul este de 6,7%, raportat la cel mai recent pret al actiunilor la bursa.

Propunerea de dividend va fi discutata intr-o AGA programata pentru 26 aprilie, potrivit unui convocator transmis, joi, de Transelectrica Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Dividendele ar urma sa fie platite incepand cu data de 20 august.

Actionarii vor discuta in aprilie si rezultatele financiare inregistrate de companie anul trecut si bugetul de venituri si cheltuieli pentru acest an.
Ministerul Economiei detine 73,68% din actiunile operatorului sistemului national de transport al energiei electrice si deruleaza in prezent o oferta secundara prin care vrea sa vanda 15% din titlurile Transelectrica. Fondul Proprietatea este cel mai important actionar minoritar, cu o participatie de 13,49%.

In a saptea zi a ofertei publice, pretul acestor titluri a crescut la bursa cu 2,25%, la 16,36 lei. Nivelul este apropiat de cele la care au fost subscrise cele mai multe actiuni in oferta, de 14,9 - 16 lei/titlu.

Oferta se va incheia marti, 27 martie, iar pana la finalul sedintei de joi au fost subscrise 16,16% din actiunile scoase la vanzare. Subscrierile au fost realizate la preturi care au atins minimul si maximul din oferta, respectiv 14,9 lei si 19,2 lei. Pretul final de vanzare va fi stabilit dupa inchiderea ofertei. Valoarea subscrierilor este de 26,7 milioane lei (6,1 milioane euro).

Calculata la cel mai recent pret de la bursa, capitalizarea Transelectrica este de aproape 1,2 miliarde lei (274,4 milioane euro).

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri