Grupul olandez Verder va investi in Romania 10 mil. euro

Grupul olandez Verder va investi in Romania 10 mil. euro

Grupul olandez Verder va investi in Romania circa zece milioane euro in urmatorii trei ani, a anuntat joi directorul general al grupului, Mihail Vasilescu potrivit Rompres.

Planul de extindere a investitiilor in Romania va presupune atat dezvoltarea capacitatii de stocare a maselor plastice importate cat si punerea in functiune a unei unitati productive pentru componente de pompe industriale, folosite la tratarea apei reziduale.

Dezvoltarea capacitatii de stocare a produselor importate se va face prin noi depozite in Bucuresti si Cluj, iar in Timisoara se va deschide o filiala a Grupului Verder.

Managerul grupului a precizat ca Verder Romania a importat in 2005 produse in valoare de peste 1,6 milioane euro, pentru anul 2006 preconizandu-se importuri de mase plastice si pompe industriale in valoare de aproximativ doua milioane euro. Cifra de afaceri a grupului Verder Romania a fost, in anul 2005, de circa 200 milioane euro, importurile de mase plastice reprezentand un procent de 25 - 30 la suta, restul importurilor fiind de pompe industriale.

Verder Romania functioneaza in Bucuresti din anul 1994, investitiile in tara noastra ridicandu-se pana in prezent la circa 10 milioane euro.

Prezenta grupului Verder s-a evidentiat in Romania atat prin echipamente Verder pentru potabilizarea apei, cat si prin retehnologizarea unor importante centrale termoelectrice, cum ar fi SEB Rovinari Turceni.

Personalizate pentru tine