Vanzarile Praktiker in Romania au scazut cu 10,6% in primul trimestru, la 23,1 milioane euro, iar directorul general al retailerului german, Thomas Fox, a declarat ca o renuntare la intreaga divizie internationala nu este pe agenda grupului, dar Praktiker va analiza diferentiat situatia acestora.
In termeni comparabili, scaderea a fost de 11,2%.

Firma austriaca de investitii Maseltov, care detine 10% din actiunile Praktiker, si institutia austriaca de private banking Semper Constantia, cu 5% din titluri, au cerut ca grupul sa se retraga din Europa de Est. Potrivit unui articol Financial Times Deutschland de la sfarsitul lunii martie, vanzarea operatiunilor din Europa de Est ar putea aduce Praktiker 50-70 de milioane de euro.

Divizia internationala a inregistrat in primul trimestru o scadere a vanzarilor de 12%, la 155,2 milioane de euro, potrivit raportului financiar al Praktiker.

"(Declinul, n.r.) reflecta cererea slaba care persista pe piete mari din portofoliul international al grupului. Pe langa Grecia, afacerile au scazut si in Bulgaria, Romania, Turcia si Ungaria", se arata in raport.

Divizia internationala si-a redus usor pierderea calculata inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare (EBITDA), de la 18,9 milioane de euro in primul trimestru al anului trecut la 18,3 milioane de euro.

"Am atins un moment important cu aceasta imbunatatire a profitabilitatii. Primul obiectiv a fost sa oprim trendul de scadere al vanzarilor. Partial, am reusit asta la sfarsitul anului trecut. Acum am reusit din nou sa imbunatatim profitabilitatea", a declarat Fox.

Faptul ca divizia internationala a rezistat si in privinta profitabilitatii demonstreaza ca masurile de reducere a bazei de costuri au functionat. In acest context, ar trebui o abordare diferentiata in privinta activitatilor internationale. O renuntare generala la operatiunile internationale nu se afla pe agenda consiliului de administratie, a spus Fox, potrivit unui comunicat al Praktiker.

In functie de numarul de magazine, Romania este cea mai importanta piata din segmentul international pentru Praktiker, cu 27 de unitati la sfarsitul primului trimestru, urmata de Polonia (25), Ungaria (19), Grecia (14), Turcia (10), Bulgaria (9), Ucraina (4) si Luxembourg (3). Operatiunile internationale ale Praktiker includ in total 111 magazine.

Retailerul a avut insa cele mai mari vanzari pe divizia internationala in Grecia (37,6 milioane de euro, in scadere cu 19%), urmata de Polonia (36,9 milioane de euro, in declin cu 6,8%) si Romania. Praktiker a avut scaderi si in Turcia (cu 17%, la 18,4 milioane de euro) si Ungaria (cu aproape 13%, la 17,4 milioane de euro). In Luxembourg, Bulgaria si Ucraina, Praktiker are vanzari sub zece milioane de euro.

La nivel de grup, Praktiker si-a redus pierderea calculata inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare de la 71,6 milioane de euro in primul trimestru al anului trecut la 62,1 milioane de euro. Vanzarile au coborat cu numai 0,5%, la 663 milioane de euro, sustinute de rezultatele din Germania, cea mai mare piata a Praktiker.

Analistii consultati de Reuters anticipau o pierdere de 63,1 milioane de euro si vanzari de 658 milioane de euro.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri