Producatorul de tevi TMK Artrom Slatina (ART), controlat de grupul siderurgic rus TMK, a inregistrat in primele sase luni o cifra de afaceri in crestere cu aproape 7%, la 464 milioane lei (105,7 milioane euro), insa profitul net a scazut cu 43%, la 33,9 milioane lei (7,7 milioane euro).
Compania a consemnat in perioada similara a anului trecut o cifra de afaceri de 433,9 milioane lei si un castig de 59,6 milioane lei, scrie Mediafax.

Veniturile au avansat in primele sase luni din acest an cu doar 0,7%, la 496,3 milioane lei (113 milioane euro), in timp ce cheltuielile au urcat cu 6,7%, la 462,4 milioane lei (105,3 milioane euro), potrivit informatiilor transmise, marti, de companie Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

In prima jumatate a anului trecut, TMK Artrom a inregistrat venituri de 492,7 milioane lei si cheltuieli de 433,1 milioane lei.

Datoriile companiei au scazut in primele sase luni cu peste 6%, la 438,4 milioane lei, fata de inceputul anului, cand obligatiile de plata erau de 467,7 milioane lei. Creantele au avansat, in acelasi timp, cu 11,3%, de la 200,1 milioane lei la 222,7 milioane lei.

TMK Artrom are un capital social de 291,7 milioane lei, divizat in 116,2 milioane de actiuni cu o valoare nominala de 2,51 lei.

TMK Europe, subsidiara din Germania a grupului rus TMK, detine 92,66% din actiunile companiei din Slatina. Grupul rus mai detine in Romania combinatul siderurgic TMK-Resita.

Actiunile TMK Artrom au incheiat sedinta bursiera de vineri in crestere cu 0,72%, la pretul de 1,39 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea companiei este de 161,5 milioane de lei (35,7 milioane euro).


Sursa foto: freedigitalphotos.net

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri