Compania japoneza Marubeni este interesata sa cumpere "o parte importanta" din surplusul de certificate de emisii de carbon al Romaniei, a declarat miercuri Rodin Traicu, secretar de stat in Ministerul Economiei, transmite Bloomberg.
Traicu a aratat ca Romania vrea sa vanda pana la sfarsitul acestui an surplusul de certificate, conform Mediafax.

Marubeni Corporation are circa 4.000 de angajati si 120 de birouri in 68 de tari si regiuni, inclusiv in Romania. Marubeni este una dintre cele mai mari companii japoneze de intermediere comerciala, cu operatiuni in domeniul alimentar, textile, energie, metale, resurse minerale si industria chimica. Activitatile companiei includ si proiecte energetice si de infrastructura, fabrici, utilaje, finante, logistica, constructii si dezvoltare imobiliara.

Certificatele de emisii de gaze cu efect de sera sunt alocate fiecarui stat semnatar al Protocolului de la Kyoto. Un certificat echivaleaza cu o tona de CO2 emisa in atmosfera.

Romania dispune de circa 300 milioane de astfel de certificate aferente perioadei 2008-2012, pe care ar fi putut obtine, in 2008, aproximativ 2,5 miliarde de euro.

Autoritatile nu au reusit insa, din 2008, sa ajunga la un acord privind entitatea care va vinde certificatele, astfel ca pana in prezent nu au organizat nicio licitatie, chiar daca diversi oficiali au afirmat in repetate randuri ca exista potentiali clienti.

Romania a fost suspendata in august 2011 de la tranzactionarea certificatelor, din cauza ca nu a elaborat o legislatie adecvata care sa permita inventarierea acestor documente.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri