12 Noiembrie 2012

Bilantul Zentiva in Romania: profitul este mai mic



Producatorul de medicamente Zentiva Romania (SCD) a raportat pentru primele noua luni din acest an un profit net de 32,54 milioane lei (7,3 milioane euro), cu 22,4% mai redus fata de castigul din aceeasi perioada din 2011, scrie Mediafax.

In perioada corespondenta din anul trecut, profitul a fost de 41,94 milioane lei.

Veniturile totale au urcat in primele noua luni ale anului curent cu 7,5%, la 215,53 milioane lei, in timp ce cheltuielile totale au fost cu 17,9% mai mari, de 175,3 milioane lei.

Cifra de afaceri a crescut cu 10,4% in intervalul mentionat, la 202,7 milioane lei, de la 183,52 milioane lei in primele noua luni din anul precedent.

Potrivit celor mai recente raportari, producatorul farmaceutic francez Sanofi-Aventis detine direct si indirect 74,9% din actiunile Zentiva.

In Romania functioneaza doua entitati juridice distincte, Sanofi-Aventis Romania si Zentiva, ambele parte ale grupului Sanofi-Aventis.

Zentiva Romania a anuntat recent ca isi propune cresterea productiei cu 50% in urmatorii cinci ani, investind 9 milioane de euro in fabrica, si estimeaza extinderea ponderii exporturilor de la 8% la 50%, in volum, in intervalul respectiv.

Sanofi Romania are o cota de piata de 8,4% in valoare si 13,3% in volum, potrivit datelor Cegedim, citate in comunicat.

Cea mai recenta tranzactie cu actiunile Zentiva la un pret de 0,7695 lei/titlu. La aceasta cotatie compania are o capitalizare de 314,18 milioane lei (69,5 milioane euro).



Citeste si