Producatorul de cosmetice Farmec din Cluj-Napoca a avut, anul trecut, o cifra de afaceri de peste 121 de milioane de lei, in crestere cu 10% fata de cea inregistrata in 2011, a anuntat conducerea companiei, scrie Mediafax.

Directorul general al Farmec, Mircea Turdean, a declarat ca pentru acest an compania estimeaza o crestere a cifrei de afaceri cu 10% fata de 2012.

"Am inregistrat o cifra de afaceri de peste 121 de milioane de lei, in crestere cu peste 10% fata de 2011. 10% din cifra de afaceri provine din export. Pentru 2013 ne dorim o cifra de afaceri cu peste 10% fata de 2012. Secretul acestui succes consta in investitii constante in oameni, punem accent pe legatura dintre oameni si calitatea lor. Investim in programe de formare si dezvoltare a personalului si punem accent pe cercetare, pe inovatia permanenta, pe partea de laboratoare si marketing”, a spus Turdean.

Acesta a adaugat ca, din calculele companiei, Farmec este lider pe cota de piata privind ingrijirea fetei, curatarea fetei, tratament pentru par.

"Pentru 2013 punem accent pe inovatie, vrem sa ne dezvoltam puternic pe export. In cinci ani as fi multumit sa avem 50% din productie la export. Suntem prezenti cu produse in 45 de tari, printre care Ungaria, Polonia, Ucraina, Japonia, Coreea de Sud, Emiratele Arabe, Kuweit”, a spus managerul general al Farmec.

Farmec Cluj-Napoca are circa 600 de angajati.

Compania Farmec este cel mai mare producator roman de cosmetice. Din iunie 2008, Farmec detine drepturile integrale de utilizare a marcii Gerovital.


Mai multe articole din sectiunea Companii »



Citeste si
Farmec deschide primul magazin de brand din afara Romaniei