Gealan a inceput exporturile in Arabia Saudita si Irak si tinteste afaceri mai mari cu 10% in acest an
Compania controlata de grupul german Gealan a inregistrat in 2011 o cifra de afaceri de 119,3 milioane lei (28,2 milioane euro), potrivit datelor raportate la Ministerul de Finante.
Gealan Romania colaboreaza cu o retea de aproximativ 500 de producatori de ferestre in Romania, dar deruleaza si exporturi directe de profile.
"Am exportat in Germania, Bulgaria si Republica Moldova, si am inceput livrarile in Arabia Saudita si Irak", a declarat agentiei Mediafax directorul general al companiei, Aurel Vlaicu.
El a precizat ca in prezent exista discutii si pentru livrari catre Libia si Algeria.
Exporturile de profile vor genera peste 5% din cifra de afaceri in acest an, compania vizand ca ponderea acestora sa ajunga la 10% in urmatorii ani.
Seful Gealan Romania estimeaza ca anul trecut piata locala de tamplarie termoizolanta a scazut cu aproximativ 20%, pana la circa 450 milioane euro, si se declara sceptic privind revenirea acestui sector la nivelul de peste 1 miliard de euro, consemnat inainte de criza.
"Lucrarile cele mai mari sunt cele privind reabilitarea termica a locuintelor, care vin cu un plus de front de lucru si cu un mare minus la incasari. Se solicita preturi mici si sunt perioade de plata foarte mari, depasind si un an de zile. Pe de alta parte, in localitatile unde a demarat programul se blocheaza lucrarile particulare", a spus Vlaicu.
El a aratat ca printre cele mai mari probleme cu care se confrunta jucatorii de profil in prezent se numara cele legate de "circuitul banilor" si riscul de neincasare, Gealan avand de recuperat sume importante de bani de la diversi parteneri.
Compania realizeaza profile din PVC pentru usi si ferestre si detine o unitate de productie in cartierul bucurestean Militari.
Principalii concurenti pe piata producatorilor de tamplarie PVC sunt VEKA si Rehau.