22 Martie 2013

2.000 de conserve Ardealul cu carne de cal au ajuns in consum



Aproximativ 2.000 de conserve din carne de vita Ardealul care contin si carne de cal au ajuns in consum, pentru ca nu au mai putut fi retrase de pe piata si blocate in depozite.

"SC Productie Ardealul SRL a dispus inca de pe 8 martie 2013 retragerea de la comercializare a doua loturi de conserve de carne de vita Ardealul, cu data de expirare 5 decembrie 2014 si 15 ianuarie 2015, ca masura preventiva. Datorita unui sistem de trasabilitate foarte bine pus la punct, practic, cea mai mare parte din cantitatea totala de 30.000 de conserve din loturile suspectate nu a ajuns in consum si nici pe rafturile retailerilor, peste 93% din cantitate fiind blocata in depozite", se arata intr-un comunicat al Productie Ardealul.

Cu alte cuvinte, restul de 7% din cele 30.000 de conserve, adica aproximativ 2.100 de conserve, sunt fie deja cumparate de populatie, fie in rafturile magazinelor. Si cum producatorul nu are niciun motiv sa lase pe rafturi conserve cu carne de cal, se poate deduce astfel ca toate cele 2.100 au fost deja cumparate.

Potrivit comunicatului, rezultatele analizelor cantitative indica faptul ca in cazul celor doua loturi de conserve de carne de vita Ardealul, materia prima folosita "a intrat accidental in contact cu carne de cal in exteriorul companiei", respectiv pe fluxul de aprovizionare a fabricii.
Analizele oficiale au fost efectuate de laboratorul de referinta la cererea ANSVSA, in urma rezultatelor Autoritatea anuntand ca a inchis alerta pe aceasta suspiciune.

Potrivit unui comunicat postat joi pe site-ul ANSVSA, in urma unui sistem de autocontrol al companiei, in data de 08.03.2013, au fost prelevate probe si transmise la Institutul de Igiena si Sanatate Publica Veterinara Bucuresti, care au confirmat prezenta de ADN specific de cal in procent de 1%, in produsul "Conserve carne vita 300 g".

"Conform prevederilor legislatiei europene aceasta inseamna ca a avut loc o contaminare pe parcursul lantului de distributie a carnii care a intrat in procesare si se infirma suspiciunea de frauda", se arata in comunicat.

Desi conservele nu prezinta niciun pericol pentru sanatatea publica, spun reprezentantii Productie Ardealul, firma considera situatia inacceptabila fata de standardele interne de calitate si, ca urmare, produsul din loturile respective nu va fi repus in vanzare.

"Decizia se inscrie in linia masurilor luate deja de la aparitia primelor suspiciuni, cand producatorul a actionat responsabil si a hotarat blocarea produselor in depozite. In fabricarea celor doua loturi de conserve de carne de vita a fost utilizata materie prima furnizata de Optimeat SRL, insotita de toate documentele amintite, pe care compania noastra le-a pus deja la dispozitia autoritatilor competente. SC Productie Ardealul va continua demersurile pentru a stabili factorii care au generat aceasta neconformitate pe lantul de aprovizionare", au spus reprezentantii producatorului de conserve.

Firma Productie Ardealul, detinuta de grupul norvegian Orkla, a anuntat cu patru zile in urma ca a cerut retragerea de la vanzare a conservelor cu carne de vita "Ardealul", produse la fabrica din Covasna, deoarece exista suspiciunea ca acestea contin carne de cal.
La momentul respectiv firma a anuntat ca loturile au continut 30.000 de cutii de conserve carne de vita, din care aproximativ 80% erau blocate in depozite.



Citeste si